171 de persoane au fost supravegheate în ultima săptămână
171 de persoane au fost supravegheate în ultima săptămână
25 Oct, 2015 10:47
ZIUA de Constanta
1319
Marime text



„În perioada 16-23 octombrie a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 171 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.
Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 34 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și faţă de 137 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar”, potrivit IGPR.
În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost înregistrate 24 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri. Astfel, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită cu măsura arestării la domiciliu într-un caz, în executarea pedepsei închisorii în patru cazuri și în arestare preventivă în 12 cazuri.
Sursa foto: www.mondonews.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii