Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:28 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şoferii constănţeni, cei mai vizaţi de scumpirile RCA

ro

18 Apr, 2014 15:37 2184 Marime text

Potrivit unei analize Capital, bazată pe datele mai multor portaluri specializate în asigurări, portretul-robot al clientului cu cel mai mare risc înfăţişează o persoană cu vârsta maximă de 30 de ani, cu o experienţă a şofatului mai mică de 10 ani şi care conduce într-un oraş din estul ţării, în special Constanţa, sau în Bucureşti.
Până în prezent, aceste persoane, deşi prezentau un grad de risc ridicat, beneficiau de asigurări de răspundere civilă obligatorie (RCA) mai ieftine, dacă încheiau contracte cu Astra, Carpatica Asig sau Euroins.
Situaţia se va schimba din acest an, deoarece, potrivit Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi Direcţei Naţionale Anticorupţie(DNA), toate aceste societăţi au înregistrat deficite în ceea ce priveşte construirea de rezerve pentru eventualele daune şi plasarea în reasigurare. Pentru a intra în legalitate trebuie să-şi mărească capitalul, iar asta va duce, automat, la majorarea preţurilor pentru asigurările RCA, cu aproximativ 20-25%.
Bogdan Andriescu, preşedintele uniunii reprezentative a brokerilor din asigurări, explică această situaţie: „Dacă Astra şi celelalte companii care practică tarife mici vor fi nevoite să îşi majoreze capitalul cu o sumă foarte mare, în urma acţiunilor ASF, piaţa ar putea suporta o creştere de 20% a tarifelor.”
Având în vedere scumpirea întregii pieţe în anul 2014, majorările pot fi chiar mai mari de atât, preconizându-se măriri şi de 50%.


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii