A murit generalul Iulian N. Vlad, ultimul șef al Securității comuniste
A murit generalul Iulian N. Vlad, ultimul șef al Securității comunisteIulian N. Vlad s-a născut la data de 23 februarie 1931. A absolvit cursurile Liceului „Gheorghe Chițu” din Craiova, unde s-a pregătit ca învățător.
Potrivit evz.ro, a fost remarcat pentru calitățile dovedite și îndrumat să activeze în Uniunea Asociațiilor Elevilor din România, Organizația Tineretului Sătesc, iar după unificarea mișcărilor de tineret în Uniunea Tineretului Muncitoresc.
Din anul 1951, odată cu admiterea în Școala Militară și până la data de 05 ianuarie 1990 a fost militar activ.
A fost pe rând general cu trei stele, ministru secretar de stat în Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securității Statului.
În perioada 1952-1977, a activat în domeniul învățământului militar din Ministerul de Interne.
Din anul 1977 și până la finalul carierei militare a făcut parte din conducerea Ministerului de Interne ca secretar de stat, adjunct al ministrului, ministru secretar de stat și șef al Departamentului Securității Statului (membru al Guvernului).
Generalul Iulian N. Vlad a pus bazele sistemului național de apărare antiteroristă și a inițiat o amplă reforma contraspionajului, două domenii pe care le-a coordonat nemijlocit și în care România a avut rezultate de rezonanță internațională, relatează evz.ro.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp