A obligat o fată de 14 ani să se filmeze în ipostaze cu caracter sexual explicit

16 Jun, 2016 13:37
ZIUA de Constanta
2295
Marime text
Ieri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus reţinerea, pentru o perioadă de 24 de orem a inculpatului Eminovici Ioan, în vârstă de 28 de ani, pentru săvârşirea infracțiunilor de pornografie infantilă şi şantaj şi a inculpatului Gavrilescu Dumitru Alin, în vârstă de 30 de ani, pentru săvârşirea infracțiunii de act sexual cu un minor.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2015, inculpatul Eminovici Ioan, sub promisiunea achitării unor sume de bani, a determinat o minoră în vârstă de 14 ani să se filmeze în ipostaze în care avea un comportament sexual explicit și apoi să-i transmită imaginile respective prin intermediul aplicației informatice messenger aferentă unei reţele de socializare.
Fără să onoreze promisiunile de plată, la data de 22.04.2016, inculpatul a amenințat-o pe minoră că va da în vileag familiei şi cunoştinţelor sale filmările compromițătoare, constrângând-o astfel pe minoră să producă din nou imagini în ipostaze cu caracter sexual explicit.
La data de 25.04.2016, imaginile pornografice reprezentând-o pe minoră au fost expuse pe contul său aferent reţelei de socializare, accesibil fără restricție oricărui utilizator al unui cont similar.
La aceeşi dată, minora a fost apelată de către inculpatul Gavrilescu Dumitru-Alin ce s-a prezentat a fi un prieten al inculpatului Eminovici Ioan aducându-i la la cunoștință că deţine imagini compromițătoare cu aceasta, ocazie cu care i-a propus să se întâlnească.
Pe fondul unor neînțelegeri avute de persoana vătămată cu familia sa, în noaptea de 02/03.05.2016, minora a acceptat să se deplaseze la domiciliul inculpatului unde a întreținut raporturi sexuale cu acesta.
Cu ocazia percheziţiei informatice efectuate asupra mediilor de stocare a datelor informatice aparţinând inculpatului Eminovici Ioan au fost identificate un număr de 50 de filme video care o înfățișau pe minoră în poziții sexuale explicite.
Inculpatul Eminovici Ioan va fi prezentat Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile iar inculpatul Gavrilescu Dumitru-Alin cu propunere de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii