Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:37 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Cel mai grav accident din istoria Sloveniei 70 de maşini s-au ciocnit, patru persoane au murit, printre care un român

ro

31 Jan, 2016 14:59 2289 Marime text
 
Peste 70 de maşini au fost implicate într-un accident în lanţ în Slovenia în urma căruia cel puţin patru oameni şi-au pierdut viaţa şi câţiva zeci sunt răniţi. Se pare că printre decedaţi se numără şi un român.
 
Zeci de autovehicule, printre care patru TIR-uri şi un autobuz, s-au ciocnit în noaptea de sâmbătă spre duminică în apropiere de Senozece, la 60 de kilometri de Ljubljiana. Cauza tragediei ar fi fost ceaţa.

Potrivit presei din Slovenia, acesta este cel mai grav accident din istoria țării.

Vom reveni cu informaţii.

UPDATE 1, ora 15.08
 
Poliţia a confirmat decesul românului. Potrivit reprezentantului poliţiei locale din Koper, Anita Leskovec, românul care a murit avea 63 de ani. „Putem confirma că în urma accidentului patru oameni şi-au pierdut viața. Un cetățean sloven în vârstă de 60 de ani de la Vrhnika, un cetățean în vârstă de 19 de ani de Slovenia, Ljubljana, un cetățean român în vârstă de 63 de ani, și cetățean în vârstă de 30 de ani de Bosnia Herţegovina".


Sursa foto: bbc.co.uk 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii