Acţiune pentru prevenirea accidentelor în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

21 Jul, 2016 18:23
ZIUA de Constanta
2522
Marime text
Polițiștii de la transporturi și de la rutieră au desfășurat o acțiune pentru salvarea de vieți și prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor care se întâmplă în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. Pentru neregulile constate, polițiștii au aplicat 1.264 sancţiuni contravenţionale și au reținut 60 permise de conducere (32 dintre acestea pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată sau efectuarea manevrei de depăşire pe trecerile la nivel cu calea ferată).
În ziua de 19 iulie, structurile teritoriale de poliție rutieră și transporturi, din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Arad, Argeş, Bihor, Braşov, Buzău, Cluj, Dâmboviţa, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Olt, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea, au acţionat în apropierea trecerilor la nivel cu calea ferată.
Poliţiştii au constatat 9 infracţiuni, dintre care 7 la regimul circulației rutiere şi 2 de altă natură.
De asemenea, pentru abaterile constatate, au aplicat 1.264 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 250 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 957 pentru încălcări ale legislației rutiere și 57 pentru abateri de la alte acte normative.
Pentru comiterea unor fapte ce atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 60 de permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare au fost reţinute 52 certificate de înmatriculare.
Din totalul permiselor de conducere reţinute, 18 au fost reţinute pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată şi 14 pentru efectuarea manevrei de depăşire pe trecerile la nivel cu calea ferată, la mai puţin de 50 m înainte de acestea, și 28 pentru alte abateri.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii