Adio, Piţi, rămâi cu bine!
Adio, Piţi, rămâi cu bine!
16 Oct, 2014 21:42
ZIUA de Constanta
2583
Marime text
Atacantul echipei Genclerbirligi, Bogdan Stancu, a declarat, azi, că plecarea lui Victor Piţurcă de la echipa naţională a României îl surprinde şi a precizat că este dezamăgit.
"Mă surprinde puţin că a plecat de la Naţională. Părea foarte bucuros pentru rezultatul din Finlanda. Asta e. E alegerea lui. Sunt puţin dezamăgit pentru că am avut o relaţie bună cu dânsul. Îmi pare rău, am învăţat multe de la dânsul, mi-aş fi dorit să continuăm. Preşedintele federaţiei va alege un antrenor cu o valoare apropiată lui Victor Piţurcă. Acum suntem foarte aproape de calificarea la Euro-2016", a spus Stancu.
Mijlocaşul echipei VfB Stuttgart, Alexandru Maxim, a declarat, joi, că ştia de plecarea lui Victor Piţurcă de la echipa naţională, după victoria României din meciul cu Finlanda, scor 2-0, din preliminariile CFampionatului European din 2016.
"Ştiam ceva după meciul cu Finlanda. La cum l-am simţit pe dânsul, mă aşteptam să se întâmple asta. Mie îmi pare rău, dar îi urez succes în Arabia Saudită. Toţi ne-am pus anumite întrebări după victoria cu Finlanda şi atunci am aflat. Suntem favoriţi la calificare. Dânsul a avut rezultate foarte bune la naţională, chiar dacă a fost şi criticat. Din câte am înţeles, sunt şanse mici să ne suspende stadionul după meciul cu Ungaria, poate doar o peluză. E sinistru să joci fără spectatori în tribună", a spus Maxim la Dolce Sport.
Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat că tehnicienii Dan Petrescu şi Cosmin Contra ar fi cea mai bună alegere pentru înlocuirea lui Victor Piţurcă, care şi-a reziliat înţelegerea cu Federaţia Română de Fotbal.
"Eu nu mă pricep la fotbal cât să zic cine să fie selecţioner. Pot doar să-mi dau cu părerea. Şi eu văd pe un tânăr antrenor ambiţios, care vrea să se remarce. Cum e Dan Petrescu sau Cosmin Contra. Acum să vedem ce planuri au şi cei din federaţie, pentru că sigur s-au gândit la cineva", a spus Năstase.
Ilie Năstase consideră că s-a gândit la familia sa când a decis să părăsească echipa naţională şi să plece în ţările arabe: "Omul şi-a făcut şi el socotelile. Are o familie şi s-a gândit la viitor. Îi mai auzi pe câte unii că spun cu nu ştiu cine până la moarte, dar nu se gândesc la cei de lângă ei. În aceaşi situaţie a fost şi Reghecampf şi aţi văzut că a plecat după ce a făcut performanţă. Pur şi simplu, Victor Piţurcă s-a gândit la familia lui. Per total, pentru toate campaniile la care a participat cu echipa naţională, trebuie să-i mulţumim lui Victor Piţurcă. Dar în acelaşi timp, trebuie să ţinem cont că el pentru asta a fost angajat de federaţie, să facă performanţă cu naţionala".
Antrenorul Ioan Andone a afirmat că era previzibilă plecarea selecţionerului Victor Piţurcă de la cârma primei reprezentative a României, deoarece se află la al doilea episod când negociază cu gruparea Al Ittihad.
"Era previzibilă această plecare, pentru că este deja al doilea episod. Este alegerea lui, nu putem să o comentăm, trebuie doar să o respectăm. Poate s-a gândit că are o anumită vârstă, că a stat un număr destul de mare de meciuri la echipa naţională. El e clar însă că a avut rezultate bune la echipa naţională la ce s-a putut face. Bineînţeles că se putea mai mult. Trebuie să recunoaştem că a lăsat o echipă aproape calificată la turneul final. România a luat acum o opţiune foarte mare de calificare cu şapte puncte după trei meciuri. Acum depinde şi de tipul de antrenor pe care îl agrează federaţia, pentru că sunt destui care ar accepta", a spus Andone.
Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, şi Federaţia Română de Fotbal au reziliat contractul de comun acord, a anunţat, joi, site-ul oficial al FRF.
"FRF şi Victor Piţurcă au reziliat astăzi, 16 octombrie 2014, de comun acord, contractul privind postul de selecţioner al echipei naţionale a României, precum şi contractele celorlalţi membri ai stafului primei reprezentative", se arată în comunicatul FRF.
Federaţia Română de Fotbal anunţă că mai multe detalii vor fi oferite de preşedintele Răzvan Burleanu într-o conferinţă de presă ce va avea loc luni, 20 octombrie, de la ora 12.00, la Casa Fotbalului.

Alexandru Maxim: Ştiam după meciul cu Finlanda că Victor Piţurcă va pleca de la Naţională
Mijlocaşul echipei VfB Stuttgart, Alexandru Maxim, a declarat, joi, că ştia de plecarea lui Victor Piţurcă de la echipa naţională, după victoria României din meciul cu Finlanda, scor 2-0, din preliminariile CFampionatului European din 2016.
"Ştiam ceva după meciul cu Finlanda. La cum l-am simţit pe dânsul, mă aşteptam să se întâmple asta. Mie îmi pare rău, dar îi urez succes în Arabia Saudită. Toţi ne-am pus anumite întrebări după victoria cu Finlanda şi atunci am aflat. Suntem favoriţi la calificare. Dânsul a avut rezultate foarte bune la naţională, chiar dacă a fost şi criticat. Din câte am înţeles, sunt şanse mici să ne suspende stadionul după meciul cu Ungaria, poate doar o peluză. E sinistru să joci fără spectatori în tribună", a spus Maxim la Dolce Sport.
Ilie Năstase: Dan Petrescu şi Contra ar fi cele mai bune variante pentru înlocuirea lui Piţurcă
Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat că tehnicienii Dan Petrescu şi Cosmin Contra ar fi cea mai bună alegere pentru înlocuirea lui Victor Piţurcă, care şi-a reziliat înţelegerea cu Federaţia Română de Fotbal.
"Eu nu mă pricep la fotbal cât să zic cine să fie selecţioner. Pot doar să-mi dau cu părerea. Şi eu văd pe un tânăr antrenor ambiţios, care vrea să se remarce. Cum e Dan Petrescu sau Cosmin Contra. Acum să vedem ce planuri au şi cei din federaţie, pentru că sigur s-au gândit la cineva", a spus Năstase.
Ilie Năstase consideră că s-a gândit la familia sa când a decis să părăsească echipa naţională şi să plece în ţările arabe: "Omul şi-a făcut şi el socotelile. Are o familie şi s-a gândit la viitor. Îi mai auzi pe câte unii că spun cu nu ştiu cine până la moarte, dar nu se gândesc la cei de lângă ei. În aceaşi situaţie a fost şi Reghecampf şi aţi văzut că a plecat după ce a făcut performanţă. Pur şi simplu, Victor Piţurcă s-a gândit la familia lui. Per total, pentru toate campaniile la care a participat cu echipa naţională, trebuie să-i mulţumim lui Victor Piţurcă. Dar în acelaşi timp, trebuie să ţinem cont că el pentru asta a fost angajat de federaţie, să facă performanţă cu naţionala".
Ioan Andone: Era previzibilă plecarea lui Victor Piţurcă de la echipa naţională
Antrenorul Ioan Andone a afirmat că era previzibilă plecarea selecţionerului Victor Piţurcă de la cârma primei reprezentative a României, deoarece se află la al doilea episod când negociază cu gruparea Al Ittihad.
"Era previzibilă această plecare, pentru că este deja al doilea episod. Este alegerea lui, nu putem să o comentăm, trebuie doar să o respectăm. Poate s-a gândit că are o anumită vârstă, că a stat un număr destul de mare de meciuri la echipa naţională. El e clar însă că a avut rezultate bune la echipa naţională la ce s-a putut face. Bineînţeles că se putea mai mult. Trebuie să recunoaştem că a lăsat o echipă aproape calificată la turneul final. România a luat acum o opţiune foarte mare de calificare cu şapte puncte după trei meciuri. Acum depinde şi de tipul de antrenor pe care îl agrează federaţia, pentru că sunt destui care ar accepta", a spus Andone.
Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, şi Federaţia Română de Fotbal au reziliat contractul de comun acord, a anunţat, joi, site-ul oficial al FRF.
"FRF şi Victor Piţurcă au reziliat astăzi, 16 octombrie 2014, de comun acord, contractul privind postul de selecţioner al echipei naţionale a României, precum şi contractele celorlalţi membri ai stafului primei reprezentative", se arată în comunicatul FRF.
Federaţia Română de Fotbal anunţă că mai multe detalii vor fi oferite de preşedintele Răzvan Burleanu într-o conferinţă de presă ce va avea loc luni, 20 octombrie, de la ora 12.00, la Casa Fotbalului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii