Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:22 17 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

AEC, îngrijorată cu privire la cuantumul redus al burselor școlare propuse de Primăria Constanța

ro

27 Oct, 2016 16:04 1546 Marime text
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) se declară îngrijorată cu privire la cuantumul redus al burselor școlare, propuse de Primăria Constanța pentru semestrul I al anului școlar 2016-2017.
 
Conform proiectului de hotărâre, care va fi supus adoptării Consiliului Local în ședința din 31.10. a.c., valorile burselor pentru elevi vor fi:
  • performanță – 200 lei/lună;
  • merit – 35 lei/lună – creștere în cuantum de 10 lei;
  • studiu – 30 lei/lună – creștere în cuantum de 5 lei;
  • ajutor social – 100 lei/lună.
 
„Chiar dacă asistăm la o majorare a cuantumului burselor de merit și studiu, valorile acestora sunt insuficiente raportat la realitățile socio-economice. Încă de la începutul lunii octombrie, AEC a solicitat Primăriei Municipiului Constanța creșterea cuantumului burselor la: 60 lei – bursa de merit; 150 lei – bursa de studiu și 250 lei – bursa de ajutor social”, precizează reprezentanţii AEC într-un comunicat remis ZIUA de Constanţa.
 
Potrivit sursei citate, „o creștere semnificativă a bursei de merit ar avea ca efect creșterea numărului de absolvenți de liceu care promovează examenul de Bacalaureat. Exemple elocvente ale acestei relații de cauzalitate sunt Cluj-Napoca, cu o promovabilitate de 84,27% și o valoare a bursei de 90 lei/lună, Bacău, cu 80,38% și o valoare a bursei de 100 lei/lună sau sectorul 4, cu o promovabilitate de 77,44% și burse de merit în cuantum de 350 lei/lună”.
 
„Referitor la bursa de studiu, suntem de părere că valoarea propusă de primarul Municipiului Constanța reprezintă un afront la adresa tuturor beneficiarilor. Elevii care primesc bursă de studiu fac parte dintr-o categorie socială defavorizată, provenind din familii unde venitul mediu/cap de membru de familie/pe ultimele 3 luni este mai mic decât salariul minim pe economie. Suma de 30 lei/lună nu îi ajută în niciun fel pe aceștia, având în vedere că se află în risc de sărăcie relativă, iar veniturile familiei sunt utilizate pentru asigurare subzistenței”, se mai precizează în comunicatul citat.
 
„În urma studierii listei cu numărul defalcat de beneficiari, anexă la proiectul de Hotărâre a Consilului Local, am descoperit o situație bizară, și anume faptul că există unități de învățământ, unde niciun elev sau un număr infim beneficiază de bursă de studiu sau ajutor social”, potrivit AEC.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii