Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:46 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Agerpres.ro 14 mărci de bere din Germania au urme ale unui erbicid suspectat că ar fi cancerigen

ro

25 Feb, 2016 20:32 1869 Marime text
 
Un studiu elaborat de o organizație neguvernamentală de mediu publicat astăzi susține că a depistat în 14 dintre cele mai populare mărci de bere din Germania urme ale unui erbicid, glifosat, suspectat că ar fi cancerigen, transmit EFE și Reuters, menționând că această informație ar putea fi o lovitură puternică pentru prestigiul mondial al berii germane, potrivit agerpres.ro.
 
Realizată de Institutul pentru Mediul Înconjurător din Munchen, cercetarea afirmă că a găsit glifosat în concentrații cuprinse între 0,46 și 29,74 micrograme la litru, cantitatea cea mai mare depășind de 300 de ori limita maximă — de 0,1 micrograme la litru — stabilită pentru apa potabilă (pentru bere neexistând valori maxime).
 
Ministrul german al agriculturii, Christian Schmidt, a reacționat imediat și a dat asigurări că, pentru a se ajunge la o cantitate periculoasă pentru sănătate, o persoană ''ar trebui să bea o mie de litri de bere pe zi''. ''Până acum nu am văzut pe nimeni în Bavaria să bea o mie de litri de bere. Și dacă îi bea, moare nu din cauza pesticidelor, ci din alte cauze'', a mai spus el.
 
La rândul său, Institutul Federal pentru Evaluarea Riscurilor (BfR) a declarat că situația nu prezintă un pericol pentru consumatori.
 
ONG-ul aflat la originea studiului a subliniat că nu trebuie pus accentul pe concentrațiile de erbicid, ci pe faptul că o asemenea substanță, despre care se crede că ar putea fi cancerigenă, se găsește în paharele cetățenilor, iar membrii organizației au cerut producătorilor să explice ''cum a fost posibil ca glifosatul să ajungă în bere''.
 
Acest studiu este ''absurd'' și ''lipsit de credibilitate'', conform unui comunicat al Federației Berarilor din Germania, organizație care amintește că are un bun sistem de control al calității și că legea germană în domeniu este exigentă.
 
Asociația Agricultorilor din Germania (DBV) a menționat și ea că această țară are ''cea mai strictă lege din lume'' în privința folosirii erbicidelor. În opinia acestei entități, glifosatul găsit în bere ar putea proveni din orzul importat (din care se obține malțul), excluzând posibilitatea ca substanța respectivă să fi fost prezentă în alte materii prime utilizate la fabricarea berii. Această presupunere ar afecta în principal Franța, Danemarca și Regatul Unit, scrie EFE.
 
Glifosatul este un erbicid foarte răspândit pe întreaga planetă, mai ales după ce a început să fie comercializat de firma Monsanto, în anii '70, precizează Reuters, adăugând că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a estimat că această substanță este probabil cancerigenă pentru oameni. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a fost de altă părere, iar în prezent, Uniunea Europeană analizează dacă să reînnoiască aprobarea pentru utilizarea glifosatului.

 
Germania este cel mai mare producător de bere din Europa și se situează pe locul al doilea la nivel global în privința consumului acestei băuturi alcoolice. Legea purității berii germane ''Reinheitsgebot'' — care va împlini 500 de ani în 2016 și este una dintre cele mai vechi reglementări legislative în domeniul siguranței alimentare — prevede ca berea să se producă doar din malț, hamei, drojdie și apă.
 
În Germania există peste 1.300 de fabricanți de bere, care produc aproximativ 5.000 de sortimente din această băutură.
 
Mărcile vizate de controversatul studiu publicat joi (inclusiv concentrația de glifosat) sunt: Hasseröder Pils — 29,74 ľg/l; Jever Pils — 23,04 ľg/l; Warsteiner Pils — 20,73 ľg/l; Radeberger Pilsner — 12,01 ľg/l; Veltins Pilsener — 5,78 ľg/l; Oettinger Pils — 3,86 ľg/l; König Pilsener — 3,35 ľg/l; Krombacher Pils — 2,99 ľg/l; Erdinger Weißbier — 2,92 ľg/l; Paulaner Weißbier — 0,66 ľg/l; Bitburger Pils — 0,55 ľg/l; Beck's Pils — 0,50 ľg/l; Franziskaner Weißbier — 0,49 ľg/l și Augustiner Helles — 0,46 ľg/l. Lista completă ''Reinheitsgebot'' a fost difuzată de pagina web www.sustainablepulse.com.


Sursa text: agerpres.ro

Sursa foto: mykonos-targoviste.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii