Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:33 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Agerpres.ro Executivul condus de Cioloş a primit o scrisoare de la Guvernul de peste Prut , după “Colectivul” moldovenesc

ro

11 Jan, 2016 18:43 1362 Marime text
Premierul interimar al Republicii Moldova, Gheorghe Brega, a transmis luni o scrisoare șefului guvernului de la București, Dacian Cioloș, în care își exprimă gratitudinea pentru ajutorul acordat de autoritățile române cetățenilor moldoveni răniți în incendiul produs la 9 ianuarie într-o cafenea din Chișinău.
 
''În numele Guvernului Republicii Moldova, dar și al meu personal, țin să vă mulțumesc pentru receptivitatea manifestată față de solicitarea noastră în vederea acordării sprijinului necesar pentru transportarea în România a celor trei persoane grav rănite în urma recentei deflagrații produse la Chișinău, precum și pentru asigurarea promptă a asistenței medicale. Vreau să remarc îndeosebi profesionalismul echipei antrenate în această misiune deloc ușoară, fapt pentru care îmi exprim întreaga mea gratitudine. Sper că prin aceste eforturi comune vom reuși să acordăm pacienților ajutor medical de înaltă performanță și să sporim, astfel, șansele lor de supraviețuire', se spune în scrisoarea oficială amintită, citată de Radio Chișinău.
Trei femei cu arsuri grave au fost transportate duminică la București cu o aeronavă pusă la dispoziție de autoritățile române, ele fiind internate la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, unde beneficiază de tratament performant.
                  
Sursa: agerpres.ro
Sursa foto: sputnik.md
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii