Agerpres.ro. Hăncescu- „Sperăm ca prin noua lege a salarizării, un debutant în învățământ să fie remunerat începând cu 2.600 lei brut”
Agerpres.ro.: Hăncescu- „Sperăm ca prin noua lege a salarizării, un debutant în învățământ să fie remunerat
19 Oct, 2015 19:40
ZIUA de Constanta
1518
Marime text
„Sperăm ca prin noua lege a salarizării, un debutant să plece undeva de la 2.600 lei salariu brut și să ajungă, spre final de carieră, la peste 6.000 de lei salariu de încadrare. Ar fi un salariu care i-ar permite unui dascăl să trăiască decent. Aceste propuneri au fost făcute în urmă cu aproximativ o săptămână și jumătate, sunt discutate cu Ministerul Muncii, însă trebuie să vedem ce se întâmplă mai departe, în Parlament”, a menționat președintele FSLI.
Simion Hăncescu a precizat că, în prezent, „un debutant are un salariu brut de 1.380 lei”.
„În noua lege a salarizării, care acum se plămădește, sperăm că se va găsi soluția ca salariile din învățământ să fie pe o poziție cât mai atractivă, în sensul de a-i determina pe tinerii performanți să vină către învățământ. Ne dorim ca, în următorii doi — trei ani, așa cum se anunță că s-ar implementa această lege, salariile să se dubleze în învățământ, dacă vrem ca în următorii trei — patru ani să vină către învățământ și tineri performanți, pentru că meseria de dascăl este foarte delicată — și nu oricine poate să fie dascăl adevărat. Îți trebuie vocație”, a subliniat președintele FSLI.
Acesta a mai spus că salariile din învățământul românesc sunt mai mici cu aproximativ o treime în comparație cu cele din Ungaria, Polonia sau Cehia. „În Luxemburg, țara cu cel mai ridicat nivel de salarizare din Europa, salariul în învățământ este de 80 de euro pe oră, în timp ce în România este de aproximativ 3 euro”, a mai spus Simion Hancescu.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni că anul 2015 a însemnat pentru cadrele didactice din România o creștere salarială ce totalizează 26,78%, care însă nu este suficientă, iar pentru a spori calitatea educației este nevoie, în principal, de curriculum revizuit, de manuale școlare, de infrastructură școlară, dar mai ales de cadre didactice bine pregătite.
Sursa text și foto: agerpres.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii