Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:11 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aglomeraţie pe DN39, în Agigea şi Eforie

ro

24 Jul, 2016 14:11 2118 Marime text


Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră (12,00), în județul Constanța, pe DN39, traficul rutier este foarte intens mai ales pe sensul de mers Mangalia — Constanța. Se circulă în coloană între Eforie-Nord și Eforie-Sud, dar și în zona podului de la Agigea.
Pentru a ocoli zona podului în lucru de la Agigea (situat pe DN39), polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să folosească noul pod. Astfel, venind dinspre Mangalia, la ieșirea din Eforie-Nord, se virează dreapta pe DN39A (conform indicatorului RO-RO Port Sud Agigea, amplasat înainte de pasarelă), prima intersecție cu sens giratoriu se părăsește la a doua ieșire, iar după traversarea Canalului Dunăre-Marea Neagră pe noul pod se părăsește primul sens giratoriu la a doua ieșire, după care se intră pe autostrada A4, pe pasarela peste DN39.
În sens invers venind dinspre autostrada A4, înainte de ieșire, conducătorii auto se pot încadra pe benzile din dreapta, care urcă pe pasarela peste DN39 (conform indicatorului TEM A4 — Port Constanța), apoi, la finalul autostrăzii, la intersecția cu sens giratoriu, urmează prima ieșire, trec peste noul pod și ies de pe DN39A în DN39, peste pasarelă, la Eforie-Nord.
Precizare: și pe această rută ocolitoare pot apărea probleme de trafic, din cauza numărului foarte mare de autovehicule. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii