Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:47 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alunecare de teren la Eforie Sud, pe malul lacului Techirghiol. O stradă importantă este în pericol (galerie foto + video)

ro

28 Oct, 2016 16:23 3557 Marime text
Strada Gării din Eforie Sud este în pericol să se surpe, după ce un mal de pământ de pe marginea lacului Techirghiol a alunecat pe o porţiune de 13 metri. Mai mult, o suprafaţă de aprocimativ 50 de metri este lăsată şi stă şi ea să cadă, existând o diferenţă de nivel faţă de axul drumului de aproape o jumătate de metru.
 
Incidentul a avut loc pe 26 octombrie, spun reprezentanţii administraţiei locale într-un comunicat de presă. Tot ei mai precizează că a fost convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, care a constatat că este vorba de o eroziune naturală a solului în partea de est a lacului Techirghiol, favorizată şi de precipitaţiile căzute în ultima perioadă.
 
Chiar Primăria recunoaşte că există riscul ca întreaga stradă să se prăbuşească, făcând astfel imposibilă intervenţia în zonă a maşinilor de pompieri, ambulanţă sau chiar poliţiei, în cazul unei urgenţe a locuitorilor de acolo.
 
În zonă,  funcţionează Gara CFR cu personalul auxiliar, Hotelul Argeş  care aparţine UM 02241, un deposit de material, dar şi aproximativ 6-7 locuinţe.
 
Primăria a luat măsuri pentru restricţionarea accesului în zonă al autovehiculelor de mare tonaj, iar acum, circulaţia pe strada Gării se desfăşoară pe o singură bandă.
 
Ca urmare a alunecării de teren, reprezentantii ENEL, au intervenit si au mutat un stâlp de reţea electrică, iar reprezentanţii RAJA, au intervenit pentru remedierea avariei provocate de aceasta surpare.
 
Situaţia de pe strada Gării din Eforie Sud a fost comunicată custodelui lacului Techirghiol, respectiv Apele Române, precum şi Primăriei Oraşului Techirghiol. În acelaşi timp, Situaţia a fost comunicată Instituţiei Prefectului Judeţului Constanţa, Consiliului Judeţean Constanţa, ISU Dobrogea şi ABADL, se mai arată în comunicatul administraţiei locale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii