ANCOM Tot mai mulţi utilizatori de telefonie mobilă din România trec în alte reţele
ANCOM: Tot mai mulţi utilizatori de telefonie mobilă din România trec în alte reţele
15 Jul, 2014 12:55
ZIUA de Constanta
2097
Marime text
În prima jumătate a anului 2014, utilizatorii români au portat 202.778 de numere de telefon, depășind astfel pragul de 1.400.000 de numere portate. Conform statisticii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), cel mai des își portează numărul utilizatorii de servicii de telefonie mobilă, portările pe acest segment reprezentând 70% din totalul de 1.410.203 de numere portate de la lansarea serviciului de portabilitate. În primele șase luni ale anului curent, cele mai numeroase portări s-au înregistrat în luna iunie (44.658 de portări), în timp ce media pentru această jumătate de an a fost de 33.796 de portări pe lună.
Pe segmentul telefoniei mobile, datele statistice ANCOM arată că se portează mai frecvent utilizatorii cu abonament decât cei care folosesc o cartelă preplătită. Astfel, din numărul total de utilizatori de telefonie mobilă care s-au portat în primul semestru al anului, 62% erau abonați şi 38% erau utilizatori de cartele prepaid. În ceea ce privește numerele noi de telefon primite în propria rețea de către fiecare operator de telefonie mobilă, în calitate de furnizor acceptor, cele 161.441 de numere mobile portate în intervalul ianuarie-iunie 2014 se împart astfel: Vodafone a primit 44.498 de numere, Orange a primit 43.856 de numere, RCS & RDS 37.285, iar Cosmote 35.802.
Din cele 41.337 de numere de telefonie fixă portate, cele mai multe numere au fost portate către reţelele Orange (16.114), RCS & RDS (9.843), UPC România (8.757), Vodafone (3.645) şi Romtelecom (1.420). De la începutul anului și până în prezent ANCOM a primit 84 de reclamații privind portabilitatea numerelor, reprezentând 12% din totalul sesizărilor înregistrate de Autoritate în acest interval. Utilizatorii reclamă, în general, aspecte tehnice apărute în cadrul procesului de portare şi termenele de portare.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii