Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:50 04 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aprobări de arestare pe bandă rulantă Deputaţii sunt de acord cu reţinerea lui Mircea Roşca

ro

18 Nov, 2014 20:17 1031 Marime text
Camera Deputaţilor a aprobat, cu 220 de voturi "pentru" şi 65 "împotrivă", cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului PNL Mircea Roşca.
 
Roşca a declarat, azi, în plenul Camerei, că solicită să i se ridice imunitatea parlamentară. El a afirmat că este "într-o stare de şoc" şi "total nevinovat”, "o victimă a contextului politic" şi că, "într-o ţară în care toţi hoţii se disculpă", este greu să-şi dovedească nevinovăţia, conform Mediafax.
 
El a spus că după ce a văzut dosarul a ajuns la concluzia că şi organele de cerecetare penală pot fi induse în eroare în mod intenţioat de anumite persoane certate cu legea.
 
Potrivit DNA, în 2011, când era vicepreşedinte al PNL Prahova, deputatul Mircea Roşca i-ar fi cerut 20.000 de euro unui om de afaceri din Cormanic, pentru a interveni la consilieri locali din Azuga astfel încât acesta să obţină terenuri în staţiune.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii