Arhiepiscopul Tomisului pleacă mâine la Tulcea

06 Jul, 2015 17:51
ZIUA de Constanta
1416
Marime text
Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent, marţi, la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Halmyris, Tulcea.
Aproape de actualul sat Dunavăţul de Jos, în cetatea Halmyris (Tulcea), au pătimit Epictet şi Astion, cei mai vechi mucenici de pe teritoriul României. Potrivit actului martiric, păstrat astăzi doar într-o copie din secolul XV, ei au pătimit în anul 290, ca urmare a persecuţiei dezlănţuite de împăratul Diocleţian (284-305).
Sfântul Epictet era preot, originar din părţile Răsăritului, ducând o viaţă curată. Astion era un tânăr chipeş, nepot al senatorului roman Iulian. Era păgân, dar, întâlnindu-se cu preotul Epictet şi ascultându-i cuvintele pline de înţelepciune, se converteşte la creştinism. Apoi, împreună, se îmbarcă şi pleacă spre Halmyris.
Sosind în cetate comandantul Latronianus a aflat că există doi străini care i-au întors pe mulţi de la cinstirea zeilor. Auzind aceasta a poruncit ca cei doi să fie supuși chinurilor. Pe 8 iulie 290 i s-a tăiat capul întâi lui Astion, apoi preotului Epictet.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii