Deputatul Bogdan Diaconu, apel către angajaţii ANAF „Aţi ajuns ca securiştii lui Ceauşescu“
Deputatul Bogdan Diaconu, apel către angajaţii ANAF: „Aţi ajuns ca securiştii lui Ceauşescu“
03 May, 2015 12:55
ZIUA de Constanta
1691
Marime text
„Fac un apel către toţi angajaţii ANAF, indiferent de nivelul lor ierarhic, să nu se mai poarte ca poterașii boierilor, luând cu japca tot ce întâlnesc în cale de la cei mici şi ocolindu-i pe cei mari din laşitate şi din conformism. Sau ca perceptorii care luau vaca din curtea ţăranului, dar închideau ochii la marii trişori ai naţiunii. Sunteţi toţi fiii şi fiicele acestui neam şi aici vă veţi trăi viaţa, vreţi să fiţi voi cei care realizaţi visul de aur al tuturor invadatorilor ca în România să nu mai rămână nimic românesc, iar românii să fie iobagi într-o ţară aflată în proprietatea altora? Dacă nu, de ce atacaţi tot ce a mai rămas din capitalul autohton, în timp ce nu atingeţi nici măcar cu privirea marii evazionişti care se întâmplă să fie multinaţionalele? Ele au alte legi şi alte reguli?
Aţi ajuns ca securiştii lui Ceauşescu, infatuaţii care îl închideau pe românul obişnuit pentru că îşi tăia viţelul crescut de el, îşi aducea acasă porumbul muncit de el de pe câmp sau îşi lua două vreascuri din pădurea care fusese a lui, în timp ce nomenclatura învârtea dolarii şi resursele ţării. Aţi vrut să călcaţi pe urmele DNA şi să vă umpleţi de glorie, dar, în timp ce DNA îi închide pe marii rechini, voi alergaţi cu coloana de maşini după plevuşcă. Vă încordaţi să prindeţi foile de la xerox, bătrânele cu urzici sau bacşişul de la chelneri, în timp ce sute de milioane de euro zboară în mod ilegal din România an de an, dar nu aveţi ochi pentru ele. Strecuraţi ţânţarii de la tarabe şi de la chioşcuri, dar înghiţiţi cămilele sumelor uriaşe care reprezintă seva acestei ţări, dispărute pentru totdeauna în conturi offshore prin metode atât de simple că le pricepe şi un copil. Numai voi nu vreţi să pricepeţi că vă umpleţi de ridicol atunci când vă scuzaţi că nu puteţi controla preţurile umflate samavolnic de hypermarketuri, în timp ce amendaţi şi desfiinţaţi micile firme româneşti pentru că au preţuri mai mici decât la Kaufland, şi citez din procesele voastre verbale, nu inventez.
Cine v-a învăţat pe voi unde este cea mai mare evaziune fiscală în România? Mergeţi pe stradă şi întrebaţi orice român şi vă va spune să căutaţi la bănci şi la multinaţionale. Vă faceţi că nu vedeţi cum îşi comandă audituri şi consultanţe fictive de milioane de euro ca să îşi scoată banii din ţară, sau ce furturi imense raportează unele hypermarketuri ca să nu plătească impozite, de ai zice că şi-au abonat hoţi cu tirul în fiecare zi. Sau, dacă tot faceţi comparaţii de preţuri la firmele româneşti şi le penalizaţi dacă dau mai ieftin decât multinaţionalele, verificaţi şi preţul la care marile companii străine îşi aduc mobila şi îşi plătesc toate serviciile din străinătate ca să vedeţi dacă nu bate la ochi şi dacă nu cumva, în felul acesta, vă prostesc pe faţă ca să îşi scoată profiturile imense din ţară.
În loc să fiţi slujitorii acestui neam care vă ţine pe salarii plătite din munca lui grea şi din taxele imense, v-aţi transformat în vânzătorii lui, uitând că tot ceea ce distrugeţi se va întoarce şi împotriva voastră, a familiilor voastre şi a urmaşilor voştri. Copiii voştri în ce ţară vor trăi? În cele în care se duc banii noştri scoşi cu noianul peste graniţă, sau tot în România a cărei clasă de mijloc o distrugeţi acum, atât cât a mai rămas? Credeţi că milionarii şi miliardarii pe care îi feriţi de controale vă vor face loc lângă ei în insulele exotice?
V-aţi întrebat vreodată voi cui slujiţi atunci când tăbărâţi peste micii întreprinzători români, dar întoarceţi privirea în cealaltă parte atunci când vine vorba de marii evazionişti străini? Credeţi cumva că cei care astăzi îşi scot profiturile peste graniţă o să vă dea vreo recompensă pentru trădarea voastră? Sau că o să vă plătească ei pensiile? Nu, tot pe spatele amărăştenilor pe care astăzi îi alergaţi cu o falsă virtute o să vreţi să să trăiţi. Numai că ei se vor fi dus de mult... Aveţi cunoştinţă că există multinaţionale în România care îşi angajează oamenii pe firme offshore ca să nu le plătească niciun fel de asigurare şi să fenteze şi statul, şi salariaţii? Pensia voastră, a celor care îi protejaţi pe aceşti devalizatori, ar trebui să fie echivalentă cu contribuţia lor la buget pe care voi nu o verificaţi, adică zero!
Treziţi-vă din falsa voastră rectitudine şi atacaţi boala evaziunii fiscale acolo unde e deja în metastază. Nu mai trataţi gripa şi răceala în timp ce bugetul este devalizat de cancerul marilor învârteli financiare. Nici măcar nu aţi mirosit încă marea evaziune... Aveţi curajul, dacă vreţi să fiţi o instituţie de seamă a statului român, să luaţi taurul de coarne, nu să prindeţi muşte. Altfel vă veţi acoperi pe mai departe de penibil. Chiar aşa, voi cum vă uitaţi în oglindă, în timp ce DNA ridică miniştri, parlamentari şi milionari în euro, iar voi alergaţi după mici şi bere pe litoral? Ce vă spuneţi voi, în sinea voastră, că sunteţi nişte vajnici luptători pentru dreptate? Vocea poporului spune că sunteţi nişte erori, nu nişte eroi, şi sper să nu vă împăcaţi cu asta şi să treceţi la treburi serioase. Altfel veţi rămâne pentru totdeauna doar nişte sinonime ale maimuţărelii. Să vă fie ruşine, slujbaşi de la ANAF! Dezmeticiţi-vă şi treceţi la controalele hoţiei adevărate!“, a transmis Bogdan Diaconu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii