Azi creștinii prăznuiesc Duminica Sfintei Cruci

Biserica Ortodoxă se va afla, la 23 martie 2014, în Duminica Sfintei Cruci. Această sărbătoare a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea, având dată variabilă. Caracteristica slujbei este reprezentată de ritualul scoaterii solemne şi cinstirii Sfintei Cruci. Acest ritual are loc la finalul Utreniei care se oficiază sâmbătă seara sau duminică dimineaţa. El înlocuieşte şi aminteşte ceremonia liturgică a expunerii sau înălţării solemne şi a cinstirii generale a Sfintei Cruci care avea loc odinioară la Ierusalim, apoi la Constantinopol, în Vinerea Patimilor.

Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este numită şi Duminica Sfintei Cruci. Această duminică a fost rânduită de Biserică la mijlocul Postului Mare pentru a întări duhovniceşte pe credincioşi în urcuşul lor spiritual spre Înviere. Atât textul Evangheliei, cât şi însuşi faptul că în această duminică cinstim în mod deosebit Sfânta Cruce, ne arată înţelesurile duhovniceşti ale tainei Sfintei Cruci pentru viaţa noastră spirituală şi pentru mântuirea noastră, arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Sărbătoarea Duminicii Sfintei Cruci

Într-un manuscris de la Ierusalim din secolul XIII, prăznuirea Crucii din a treia duminică a Postului Mare se intitula Praznicul celei de a treia închinări a Crucii (Cf. Cod. Ierusalim 366) El completa, aşadar, sărbătoarea înălţării Sfintei Cruci din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de către Sfânta Elena, şi cea a procesiunii Crucii din 1 august care amintea victoria împăratului Heraclie asupra perşilor şi întoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim în anul 630 (Ostrogorsky, Historie de l’etat byzantin, Ed. II, Paris, 1977, p. 132), După unii, această a treia cinstire ar avea drept origine transferul de la Ierusalim la Apameia al unui fragment al adevăratei Cruci dat de arhiepiscopul Ierusalimului confratelui său Alpheios, episcop din Apameia, pentru construcţia unei biserici. După alţii, Sfânta Elena însăşi ar fi dat un fragment al Sfintei Cruci episcopului Apameiei (Karabinov, ibid, Kallistos, Ibid, J. Hallit, La croix dans le rit byzantin, p. 199). E greu să aflăm mai multe despre originea acestei sărbători, afară de faptul că ea pare să fi fost deja bine stabilită la Constantinopol între anii 715-730, fiindcă patriarhul Gherman i-a consacrat atunci o omilie.

Această sărbătoare pare să fi rămas însă multă vreme proprie Constantinopolului, ba chiar numai catedralei Sfintei Sofii. În Typikon-ul ei din secolele IX-X, praznicul Crucii apărea exact în mijlocul Postului Mare, miercurea, iar nu duminica, când se anunţa numai cinstirea Crucii pentru săptămâna următoare. Acest rit s-a extins atunci la întreaga Săptămână a IV-a pentru a permite populaţiei capitalei să vină să se închine înaintea Sfântului Lemn: zilele de marţi şi miercuri erau rezervate bărbaţilor, iar cele de joi şi vineri femeilor. La mănăstirea Evergetis (secolele XI-XII) marţi seara se făcea priveghere pentru prăznuirea Crucii, deşi duminica era deja închinată praznicului: se cânta atunci un oficiu apropiat de cel pe care îl indică Triodul actual, după care se ieşea solemn cu crucea care era venerată ca şi în zilele de miercuri şi vineri. Acest transfer al praznicului înjumătăţirii postului în Duminica a III-a se constată şi în Typikon-ul de la Messina, încetul cu încetul impunându-se în întreaga Biserică. Cinstit o săptămână întreagă, praznicul propriu-zis nu se mai distingea deloc, astfel că pentru a-l solemniza mai mult a fost necesară deplasarea sa într-o zi de duminică .

Pregătirea pentru Paşte

După P. Hallit, instituirea prăznuirii Cruci şi-ar avea obârşia mai puţin în episodul transferului adevăratei Crucii la Apameia, cât într-o dublare şi o celebrare anticipată în Postul Mare a venerării Crucii din Vinerea Mare (J. Hallit, art. cit. p. 299). Jurnalul Etheriei şi lecţionarul armean atestă într-adevăr o cinstire solemnă a Crucii la Ierusalim în timpul slujbei din Vinerea Mare, care însă în secolul VII trebuie să fi fost abandonată pentru că nu se mai regăseşte în Kanonarion-ul georgian (Etheria, Jurnal, 27, SC 21, p. 234-235). Dar ea a rămas, cel puţin simbolic, în ritul bizantin în slujba Sfintelor Patimi din Vinerea Mare, unde antifonul al 15-lea face limpede aluzie la ea. Pe de altă parte, la Constantinopol, în Joia Mare şi în Vinerea Mare se proceda la cinstirea Sfintei Lănci, în timp ce cinstirea Sfintei Cruci era deja fixată de multă vreme pentru Săptămâna a IV-a a Postului Mare.

În epoca adoptării rânduielii palestiniene a Săptămânii Mari la Constantinopol, cinstirea Crucii pare, aşadar, să fi fost transferată din Vinerea Mare în miercurea înjumătăţirii postului, astfel că, în Triod, acest praznic apare ca o adevărată anticipare a Patimii. Idiomelele cântate în timpul venerării de duminică sunt de altfel un exemplu izbitor, fiindcă reproduc aproape literal unele imne în Vinerea Mare:

Astăzi, Stăpânul făpturii şi Domnul slavei pe Cruce a fost pironit şi în coastă a fost împuns. Fier şi oţet a gustat dulceaţa Bisericii. Cu cunună de spini a fost încununat Cel ce a acoperă cerul cu nori. Cu haină de ocară a fost îmbrăcat şi peste obraz a fost bătut cu mână de ţărână Cel ce a zidit pe om cu mâna Sa. Pe spate a fost bătut Cel ce îmbracă cerul cu nori. Scuipări şi răni a luat şi ocări şi pumni, şi toate pentru mine, Cel osândit, le-a răbdat Mântuitorul meu şi Dumnezeu, ca să mântuiască lumea de înşelăciune, ca un Milostiv" (Duminica a III-a a Postului Mare, Idioma a II-a).

Cinstirea Crucii şi punctarea timpului

Crucea joacă un rol fundamental în anul liturgic şi mai cu seamă în timpul Postului Mare, în care îi sunt consacrate numeroase tropare. Ea este semnul pogorârii lui Hristos şi al iubirii Sale de oameni mântuitoare. Ea rezumă în sine întreaga iconomie a Patimii şi învierii. Ea este pana cu care Hristos a semnat actul eliberării noastre, sceptrul Său, mândria Bisericii, păzitoarea creştinilor, slava şi puterea întregului univers.

Legătura Crucii, a oricărei cruci, cu Hristos face din ea icoana icoanelor (Sinodul VII Ecumenic – Mansi XV, 377CD), locul însuşi al prezenţei lui Hristos în iubirea Sa mântuitoare. Astfel, ea trebuie cinstită cât mai des cu putinţă, semnul crucii trebuie făcut asupra tuturor actelor vieţii pentru a arăta iubirea creştinului credincios faţă de Cel Răstignit şi domnia Acestuia asupra tuturor lucrurilor. Cinstirea Crucii în mijlocul Postului Mare, după ce cu prilejul Duminicii Ortodoxiei s-a reamintit faptul că ea nu este idolatrie, ci urcă la prototip (Sf. Ioan Damaschinul), dobândeşte în acest fel o valoare considerabilă. Crucea, dusă în procesiune la fel ca şi Darurile înainte sfinţite (pe capul preotului), apare în biserică ca o adevărată teofanie, iar slujba se deschide tocmai cu o parafrază a cântului de la intrarea Sfintelor Daruri de la Liturghia Darurilor înainte sfinţite:

„Acum oştile îngereşti însoţesc lemnul cel cinstit cu bună cucernicie înconjurându-l şi cheamă pe toţi credincioşii la închinare. Veniţi deci, cei ce vă luminaţi cu postul, să cădem la el cu bucurie şi cu frică, strigând cu credinţă: Bucură-te, cinstită Cruce, siguranţa lumii"(Vecernia Mică, Duminica a III-a Doamne Strigat-am) .

Cinstirea transmite credincioşilor „bucuria Crucii”, adică efectele mântuitoare ale Patimii. Cei ce o sărută cu evlavie sunt încredinţaţi că primesc Duhul Sfânt şi găsesc o adevărată sfinţire în razele duhovniceşti pe care le iradiază Crucea.

„Făcătoarea de viaţă Cruce stând înainte şi de faţă arătându-se, aruncă razele harului cele luminoase. Să mergem şi să luăm lumină de veselie şi iertare, aducând laude Domnului!" (Vinerea Săptămânii a IV-a din Postul Mare, Utrenie, tropar 2)

Numai postul poate lumina îndeajuns pe om pentru a-l face în stare să vadă, fără să orbească, strălucirea Crucii mai scânteietoare decât soarele. De Cruce ne vom putea însă apropia nu numai prin post, ci şi prin toate virtuţile Postului Mare, a căror făptuire a fost făcută cu putinţă de patimă:

„Doamne, Cel ce Ţi-ai întins mâinile pe Cruce de bunăvoie, învredniceşte-ne pe noi să ne închinăm ei întru străpungerea inimii, luminându-ne bine cu postirile şi cu rugăciunile, cu înfrânarea şi cu facerea de bine, ca un Bun şi de oameni Iubitor! (Marţea din Săptămâna a IV-a a Postului Mare, Utrenie, oda a II-a, troparul al II-lea.)

Sursa: basilica.ro