Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:44 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Biserica „Sfântul Haralambie” își serbează hramul

ro

06 Feb, 2014 10:36 1975 Marime text
Pe 10 februarie Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Haralambie. Acesta a trăit pe vremea împăratului roman Septimiu Sever (193-211), propovăduind credința în cetatea Magnesia, unde a și fost hirotonit episcop.

La o vârstă înaintată a fost arestat și a suportat chinuri greu de imaginat pentru a se lepăda de Hristos. Cu toate acestea, nu s-a îndepărtat de credință, ci a reușit să îi aducă și pe alții, inclusiv pe fiica împăratului.
În final, Episcopul Haralambie a fost condamnat la moarte prin decapitare, dar a murit în temniță, înainte de a i se tăia capul, la începutul secolului III.


În Constanţa, biserica „Sfântul Haralambie” (Bdul. Tomis, cartier Boema, lângă stația Petrom) își serbează hramul. Astfel, răspunzând invitaţiei Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfinţitul Naum, secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, va participa la oficierea Sfintei Liturghii, luni, 10 februarie, începând cu ora 8.30.


Ca semn de cinstire a sărbătorii, încă de vineri, 7 februarie, la biserica din Constanţa, va fi adusă spre închinare icoana Maicii Domnului, de la mănăstirea Hadâmbu.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu este făcătoare de minuni datorită mirului care izvorăște și vindecărilor petrecute cu cei care s-au rugat cu credință. Icoana Maicii Domnului a fost pictată în anul 1938, de către preotul Octavian Zmau, din Roman și donată mănăstirii de către ieromonahul stareț Iov Mazilu. În anul 1960, când starețul a fost alungat de autorități, icoana din Biserica Schitului a fost așezată într-o raclă, în Sfântul Altar, unde a rămas vreme de 32 de ani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii