Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:12 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Biserica Sfântul Mina merge mai departe. Vezi cine spune asta

ro

22 Mar, 2013 10:20 1982 Marime text
„Noi, credincioşii pe care ne-a strâns Sfântul Mina de-a lungul anilor şi am fost împreună în rugăciune păstoriţi de Părintele Nicolae Picu, nu îl părăsim! Duhul dragostei pentru Hristos, pentru păstorul nostru şi semeni să nu se îndepărteze de la noi!


Am încercat să mărturisec aici despre ce s-a întâmplat acum o săptămână: Să mergem şi duminică să participăm la Sfânta Liturghie. Fiecare cum va simţi – fie în biserică, fie înafara ei. Vremea s-ar putea să ne fie potrivnică. După ce se va termina slujba, ne vom strânge iarăşi pe pajiştea dintre biserică şi Centrul Arca pentru copiii cu handicap şi ne vom ruga împreună pentru ca Dumnezeu să facă voia Lui cu Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina din Constanţa. Ne vom ruga în continuare şi ca părintele Nicolae Picu să se întoarcă la altarul bisericii maramureşene de pe malul Lacului Tăbăcărie. Apoi vom avea prilejul să mai zăbovim ca să ne cunoaştem mai bine între noi şi să ne sfătuim care sunt următorii paşi pe care ar fi bine să-i facem. Suntem siguri că nimic nu e întâmplător, nici faptul că Sfântul Mina ne-a adunat în jurul său.

Părintele Nicolae a zidit cele bune în sufletele noastre. Fiecare dintre noi avem nişte daruri de la Dumnezeu. Poate a venit vremea ca aceste daruri să rodească şi să arătăm că suntem într-adevăr fraţi întru Hristos şi vrednici fii duhovniceşti ai părintelui Picu. Fiecare poate să ajute cumva şi sunt mulţi din cei care vin la Biserica Sfântul Mina şi care poate au nevoie de ajutor. Centrul Arca pentru copii şi tineri cu handicap va fi deschis. Veţi putea cunoaşte ce proiecte are acum în desfăşurare Centrul şi vom putea să facem împreună şi proiecte de viitor.


Deja plănuim un concert filantropic „Harry Tavitian, de la Arca lui Noe la Arca de pe malul lacului Tăbăcărie”. Sunt sigur că mi se vor alătura şi alţi colegi muzicieni. Biserica Sfântul Mina era una din puţinele oaze de normalitate din Constanţa, cu frumuseţea ei care oglindeşte sufletul celor care au ctitorit-o de-a lungul anilor, călăuziţi de Duh şi de părintele nostru drag, Nicolae Picu. E a nostră şi comuniunea de dragoste şi rugăciune nu trebuie să înceteze. „Duhul să nu-l stingem!” S-ar putea să fie un drum lung şi anevoios şi cu multe ispite, dar avem credinţă că Dumnezeu va face voia Lui cu Biserica Sa. Sperăm ca rugăciunile noastre să dea putere celor care au judecat greşit, să revină asupra hotărârilor pe care le-au luat, în duhul dragostei lui Hristos”, au precizat membrii Asociaţiei Sfântul Mare Mucenic Mina.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii