Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:37 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ca în România Elevii de clasa I vor avea Abecedare în semestrul al doilea!

ro

19 Jan, 2015 18:34 1124 Marime text
 
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat luni, într-o conferință de presă la Sibiu, că toți elevii din clasele I vor avea noile abecedare în prima zi de școală din semestrul al doilea, datorită "norocului respingerii contestației" depuse pentru aceste manuale.
 
"Din fericire, dacă pot spune în felul acesta, chiar astăzi când eram în drum spre Sibiu, am primit vestea că acea contestație care a fost depusă pentru abecedar, în luna decembrie, a fost respinsă. Deci, pe cale de consecință, vom putea avea, în sfârșit, abecedarul, la începutul semestrului următor. (...) Vor avea abecedare datorită acestui noroc al respingerii contestației, lucru de care am fost anunțați chiar în cursul zilei de astăzi", a spus ministrul Educației, citat de Agerpres.
 
Întrebat când vor avea noile manuale și elevii de la clasele a treia și a patra, ministrul Sorin Cîmpeanu a explicat că "săptămâna viitoare se poate lansa licitația pentru manualele pentru clasa a treia", iar pentru noile manuale pentru elevii din clasele a patra "urgența nu e atât de mare".
 
"Al doilea lucru important. A fost validată curricula pentru clasa a treia și săptămâna viitoare se poate lansa licitația pentru manuale. Am precizat, dacă se poate spune din fericire, desigur ideal ar fi fost ca acest lucru să se întâmple, la începutul anului școlar. Pentru cei de clasa a treia, este clar că trebuie să avem manualele la începutul anului școlar. (...) Pentru clasa a patra, cred că urgența nu e atât de mare. Manualele de clasa a patra e bine să le avem înainte de începerea anului școlar viitor", a declarat ministrul Educației.
 
Sorin Cîmpeanu admite că situația manualelor școlare "este într-adevăr una din cele mai importante probleme" cu care se confruntă Ministerul Educației, el adăugând că este nevoie de o lege a manualelor școlare.
 
"Din nefericire, legislația nu ne poate garanta că nu vor exista contestații. Noi, la nivelul Ministerului Educației, încercăm să eliminăm toate acele aspecte care ar putea să genereze contestații, dar nu putem garanta că împiedicăm contestațiile atâta timp cât achizițiile se fac pentru manuale, pe Legea achizițiilor publice, pe Ordonanța 34 și atâta vreme cât nu există, să spunem, o lege a manualelor, care ar scoate de sub incidența acestei ordonanțe generale pentru toate tipurile de bunuri și servicii, acest lucru. Este o problemă generalizată, aceea a contestațiilor", a explicat ministrul Cîmpeanu.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii