Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:45 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cadouri pentru copiii orfani din Centrul Fair Play de la elevii mircişti

ro

17 Dec, 2013 10:53 2331 Marime text
Elevii Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân, membri ai Clubului pentru Initiativă Comunitară IMPACT, au făcut o bucurie de sărbători copiilor orfani din Centrul Fair Play din Constanţa.


Acţiunea, organizată în data de 16.XII.2013, sub îndrumarea doamnelor profesor Amalia Zisu, Ermolaev Irina şi Gearâp Mihaela, a încercat să aducă un strop de bucurie unor copii aflaţi în dificultate. Tinerii mircişti şi-au demonstrat responsabilitatea civică şi au dorit să arate că pot schimba ceva în lumea în care trăim. Pentru ca activitatea să-şi atingă scopul, mirciştii s-au mobilizat exemplar timp de câteva săptămâni. S-au format echipe care au pregătit fie decoraţiunile pentru împodobirea bradului, fie jocuri interactive, fie ateliere cu tematică specifică şi în funcţie de grupele de vârstă.


Intîlnirea dintre copii a fost emoţionantă, cu toţii au împodobit bradul de Crăciun, s-au desfăşurat jocurile, s-au oferit daruri. A fost prezent şi Moş Crăciun care a împărţit tuturor bomboane şi portocale. Cea mai mică fetiţă din centru, Larisa, în vârstă de 7 ani, a fost fericită să vadă că este înconjurată de atâtea cadouri, iar lacrimile din ochii ei ne-au convins că trebuie să facem mereu mai mult. Atmosfera a fost deosebită iar voluntarii de la Impact –CNMB au promis că vor reveni în centru şi cu alte ocazii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii