Campionatul Naţional de Kung-Fu, la Constanța
Campionatul Naţional de Kung-Fu, la Constanța
08 Jul, 2015 09:50
ZIUA de Constanta
1289
Marime text



Campionatul este organizat pentru copii de 6-7 ani, 8-9 ani, 10-11 ani, 12-13 ani, cadeţi 14-15 ani, juniori 16-17 ani, tineret 16-20 ani, seniori 18-34 ani, la feminin şi masculin.
Din această săptămînă au început înscrierile pentru campionat. După acest campionat vor fi stabiliţi componenţii lotului naţional de Kung-Fu, pentru aceste probe.
„Non-Contact Sanda” este o probă de luptă cu originea la Templul „Shaolin” din China. În această formă de luptă sportivă nu se atinge faţa adversarului, lupta este cu pumnii, picioarele, salturi şi proiectări, dar oferă o protecţie totală a sportivilor.
„Erjie-Gun Fight” este o luptă sportivă cu bastonul cu două segmente, care provine din zona de sud a Chinei, fiind una dintre cele mai spectaculoase forme de luptă sportivă. „Erjie-Gun” este una dintre cele mai cunoscute arme albe orientale. La campionat se foloseşte o armă moale, flexibilă şi imitativă, nepericuloasă. „Erjie-Gun” este mai cunoscut cu numele japonez de „Nunchaku”.
„Tuishou” (înseamnă „mâini lipicioase”), este o probă sportivă care provine din stilurile interne şi din cele din sudul Chinei. Este o formă de luptă prin care adversarii caută să se dezechilibreze reciproc şi cel care se dezechilibrează primul, pierde un punct. Din forma aceasta de luptă tradiţională au rezultat în timp şi alte forme de luptă care se regăsesc în Judo, Aikido şi Sumo.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii