Canada riscă să rateze cota de 10.000 de refugiați sirieni primiți până la 31 decembrie

24 Dec, 2015 08:19
ZIUA de Constanta
1383
Marime text
Ministrul canadian al imigrației a recunoscut miercuri că Ottawa riscă să rateze obiectivul său de a primi 10.000 de refugiați sirieni până la sfârșitul anului, dar s-a declarat încrezător că vor fi cu siguranță 25.000 în Canada înainte de sfârșitul lui februarie, după cum a fost promis, scrie AFP.
Ministrul John McCallum a informat în cursul unui briefing de presă că peste 8.000 de refugiați, aflându-se mai ales în Liban și Iordania, au putut deja să efectueze demersurile și examenele medicale necesare pentru a obține permisul de ședere în Canada.
El nu a fost însă în măsură să garanteze că se vor putea afla efectiv pe teritoriul canadian până la sfârșitul anului, invocând ca dificultăți condițiile meteo și faptul că unii refugiați doresc să aibă mai mult timp pentru a se pregăti de plecare.
John McCallum a afirmat că autoritățile canadiene vor face tot ce este posibil pentru a-și atinge scopul și că numeroase zboruri vor fi organizate până la 31 decembrie. Un avion transportând 298 de persoane a aterizat miercuri seară la Montréal, ceea ce ridică la peste 2.000 numărul refugiaților ajunși deja în Canada.
Premierul liberal Justin Trudeau a promis, în cursul campaniei electorale care l-a adus la putere în octombrie, că va primi 25.000 de refugiați sirieni înainte de sfârșitul anului.
Guvernul federal a fost însă nevoit să își revizuiască în scădere ambițiile din cauza dificultăților diverse. Ottawa și-a fixat un obiectiv intermediar de 10.000 de refugiați până la 31 decembrie și l-a amânat pe cel inițial pentru sfârșitul lunii februarie.
John McCallum a dat asigurări că obiectivul propus este valabil în continuare. "Pot spune cu siguranță că ținta noastră principală va fi atinsă. Cu alte cuvinte, până la sfârșitul lui februarie, 25.000 de refugiați sirieni vor ajunge în Canada ca rezidenți permanenți", a declarat el.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii