Când vor fi reluate lucrările la Canalul Bucureşti-Dunăre

13 Oct, 2014 15:39
ZIUA de Constanta
2382
Marime text
Lucrările la Canalul Bucureşti-Dunăre vor fi reluate abia peste 16 ani dat fiind costurilor ridicate, afirmă Marcel Boloş, şeful AM POST. Acesta susţine că proiectul ar putea fi totuşi relansat înainte de 2030 doar în etape, după soluţii de la proiectant şi acordul CE, informează Mediafax.
Lucrările sunt estimate la 1,5 miliarde euro.
"O investiţie care a ieşit sustenabilă din punct de vedere al testării în Master Plan este vechiul canal Bucureşti-Dunăre, unde lucrările au ieşit, ca perioadă de implementare, după 2030. Încă mai avem de aşteptat pentru realizarea acestei investiţii. Din discuţiile pe care le-am purtat cu Comisia Europeană se pare că aici rezerva ar fi determinată de partea aceasta de costuri de mentenanţă care sunt destul de mari, însă sustenabilitatea economică a acestuia se pare că este confirmată prin regulile pe care le-am avut în cadrul modelului naţional de transport", a declarat Boloş la o dezbatere publică organizată luni, la sediul Ministerului Transporturilor, cu privire la proiectele din domeniul naval incluse în Master Plan.
Lucrările la Canalul Bucureşti-Dunăre au început în 1986 şi au fost oprite după 1989, pentru investiţii find repartizată suma de 1 miliarde de dolari.
sursă foto: stirileprotv.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii