Canicula a pus pe jar autoritățile
Canicula a pus pe jar autoritățile
08 Jul, 2015 12:56
ZIUA de Constanta
1300
Marime text
În contextul avertizărilor de Cod Roșu, Cod Portocaliu și Cod Galben de caniculă emise de Administrația Națională de Meteorologie aflate în vigoare la nivel național, Comitetele Județene pentru Situații de Urgență sunt mobilizate și pregătite să intervină pentru prevenirea apariției unor situații de urgență generate de caniculă.
Pentru cele două județe aflate sub avertizare de Cod Roșu de caniculă inspectoratele pentru situații de urgență au pus în aplicare măsurile preventive dispuse de primul-ministru interimar, viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, în videoconferința pe care a susținut-o la începutul acestei săptămâni. La nivelul celor două județe sunt pregătiți de intervenție 316 pompieri și paramedici din cadrul ISU, care au la dispoziție 173 de mijloace de intervenție.În județul Arad sunt amplasate 25 de puncte de distribuție a apei și 25 de puncte de acordare a primului ajutor medical, iar în județul Bihor 13 puncte de distribuție a apei și 20 puncte de acordare a primului ajutor medical. Începând de ieri, la nivel național, au fost înregistrate 94 de solicitări la serviciile de ambulanță și SMURD pentru acordarea de ajutor medical de specialitate persoanelor aflate în stradă și afectate de caniculă. Ministerul Afacerilor Interne precizează că în acest interval nu au fost înregistrate decese cauzate de caniculă.
Primul-ministru interimar, viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a solicitat prefecților și structurilor teritoriale pentru situații de urgență să mențină o atenție deosebită și să monitorizeze evoluția situației în aceste zone. De altfel, Centrul Național de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne monitorizează permanent situația operativă din teren.
Reamintim faptul că, pentru intervențiile medicale de urgență sunt disponibile peste 770 de ambulanțe de tip B și C de la Serviciile de Ambulanță și aproape 300 de echipaje SMURD. De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne are pregătite două avioane medicale și șapte elicoptere SMURD pentru preluarea urgențelor, dar și alte elicoptere de mare capacitate pentru intervenția la incendiile de mare amploare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii