Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:55 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cătălin Hîldan, “Unicul căpitan”, omagiat de fani la 14 ani de la tragedie

ro

05 Oct, 2014 23:54 2141 Marime text
Fostul căpitan al echipei Dinamo, Cătălin Hîldan, decedat pe terenul de joc în timpul unui meci amical în urmă cu 14 ani, a fost omagiat, în această seară, pe stadionul Dinamo, de cei aproximativ 11.000 de spectatori care au asitat la meciul cu CSU Craiova, transmite mediafax.ro.
 
Cu aproximativ 20 de minute înaintea debutului partidei, jucătorii s-au retras la vestiare după şedinţa de încălzire, iar nocturna stadionului a fost stinsă. Fanii dinamovişti de la peluza care îi poartă numele fostului jucător au aprins aproximativ 2.000 de lampioane, cărora le-au dat drumul spre cer.
 
Fanii de la Peluza Cătălin Hîldan au afişat următoarele bannere: "Astăzi se aprinde cerul, gânduri venind spre tine, câinilor le este dor de tine Cătăline" şi "Adevăratul 11 nu mai joacă, e un chin, nu te-am uitat Hîldan Cătălin", în timp ce suporterii de la Peluza Sud au scris pe o bucată de pânză "Din generaţie în generaţie, rămâi o sursă de imitaţie. Ne lipseşti, Cătăline".
 
De asemenea, pe tabela de marcaj a fost afişat, pe tot parcursul meciului, un portret al lui Hîldan în echipamentul lui Dinamo, fostul jucător având stilizate aripi de înger. Totodată, pe tabela de marcaj scrie Unicul Căpitan.
 
Cătălin Hîldan a decedat în timpul unui meci amical pe care Dinamo l-a disputat, pe 5 octombrie 2000, la Olteniţa, în compania formaţiei locale, Şantierul Naval. În minutul 74 al partidei, Hîldan, s-a prăbuşit pe teren, fără să fie lovit. Medicii i-au acordat primul ajutor chiar pe gazon, manevrele de resuscitare cardio-respiratorie şi de acupunctură fiind continuate şi în ambulanţa cu care a fost transportat la Spitalul Municipal Olteniţa. Jucătorul nu a răspuns însă la stimuli, la ajungerea la spital medicii constatând decesul acestuia, care a fost cauzat de un accident vascular cerebral.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii