Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:29 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cazanciuc Nu are legătură cu evoluția mea faptul că soția e verișoara lui Ponta

ro

20 Feb, 2015 21:28 1272 Marime text
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a spus, astăzi, la Constanța, că Victor Ponta este verișorul soției sale, că el și premierul se cunosc de 25 de ani, dar că aceste aspecte nu au legătură cu evoluția sa, importantă fiind încrederea unul în celălalt că pot face lucruri bune.

„Nu există un grad de rudenie, dacă vreți să fim foarte riguroși. Domnul Ponta este, evident, verișorul soției mele. Dar eu, într-o relație de rudenie cu domnul Ponta, riguroși fiind, evident nu sunt, dar, evident, soția mea este. Ceea ce este important este că eu și domnul Ponta ne cunoaștem de 25 de ani și, evident, faptul că am lucrat împreună de foarte mulți ani, imediat după facultate. Nu are nicio legătură cu evoluția mea personală, familială, ulterior. Adică atunci când am început să lucrez cu domnul Ponta, de exemplu la Corpul de Control al premierului, nu o cunoșteam pe soția mea și nu a avut, cu siguranță, nicio influență în cooptarea mea într-o echipă la vremea respectivă de către domnul Ponta. A avut importanță faptul că aveam încredere unul în altul, consideram că puteam să facem echipă, consideram că puteam să facem lucruri bune", a afirmat Robert Cazanciuc.



Sursa: Agerpres
Sursa foto: b1.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii