Ce face Arhiepiscopul Tomisului în noaptea de Anul Nou
Ce face Arhiepiscopul Tomisului în noaptea de Anul Nou
29 Dec, 2015 12:55
ZIUA de Constanta
1680
Marime text



La cumpăna dintre ani, ierarhul Tomisului va fi alături de credincioşii constănţeni în Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde, începând cu ora 23.30, va săvârşi o slujbă specială, rânduită de Sfântul Sinod, de mulţumire şi de binecuvântare a începutului noului an calendaristic.
Programul IPS Teodosie în perioada 1-2 ianuarie 2016
În prima zi din 2016, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului şi pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, începând cu ora 9.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanța. În aceeași zi, de la ora 18.00, se va întâlni, la Casa de Cultură din Constanţa, cu clerul şi credincioșii, unde va avea loc și tradiționalul concert de colinde, susţinut de Corala bărbătească ortodoxă „Armonia”, a Arhiepiscopiei Tomisului, şi Grupul Bizantin „Sfântul Vasile cel Mare” al parohiei „Sf. Vasile cel Mare” din Constanţa.
Pe 2 ianuarie, începând cu ora 8.00, IPS Teodosie va oficia slujba de sfințire a bisericii schitului „Sfântul Serafim deSarov”, din apropierea localității Ion Corvin, apoi va săvârși Sfânta Liturghie. În această zi, ortodocșii îl sărbătoresc pe Sf. Cuvios Serafim de Sarov. Apoi, duminică, de la ora 8.45, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Strunga, din județul Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii