Ce spun Comănescu şi Burlacu despre întâlnirea lui Mazăre cu operatorii portuari „Măscăriciul şef continuă carnavalul. E festivalul de primăvară”
Ce spun Comănescu şi Burlacu despre întâlnirea lui Mazăre cu operatorii portuari: „Măscăriciul şef continuă
16 May, 2014 12:45
ZIUA de Constanta
3604
Marime text
Gabriel Comănescu, preşedintele GSP, şi Mircea Burlacu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare (FNSP) au declarat, pentru ZIUA de Constanţa, că niciun membru al Organizaţiei Patronale „Operatorul Portuar” nu a fost invitat la discuţiile de astăzi cu primarul Radu Mazăre. „Vorbim despre măscăriciul şef al Constanţei, şeful Guvernului regiunii autonome Mazăre, iar măscăriciul şef continuă carnavalul. E festivalul de primăvară”, a fost declaraţia lui Gabriel Comănescu. El a precizat că niciun membru al „Operatorului Portuar” nu ştie nimic despre această întâlnire. „Operatorii portuari au treabă, oamenii ăştia muncesc. La ora asta, ei sunt la muncă”, a mai spus preşedintele GSP.
În aceeaşi ordine de idei, Comănescu a ţinut să adauge că „sindicatul APC e controlat din buzunarul lui Decebal Şerban, iar Decebal Şerban e controlat de Mazăre“.
Nici Mircea Burlacu nu ştie nimic despre această întâlnire. „Nu am fost invitat nici eu, nici alt coleg de la FNSP”. „Rămân surprins. FNSP e în plină organizare a acţiunii de protest, ar fi fost normal să fim invitaţi”, a afirmat Burlacu.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii