Cea de-a VII-a ediție a Conferinței Regionale de Medicină de Familie, la Constanţa

01 Sep, 2016 12:40
ZIUA de Constanta
2403
Marime text
În perioada 1 – 3 septembrie 2016, se va desfășura în stațiunea Mamaia, la Hotelul Flora, cea de a VII-a ediție a Conferinței Regionale de Medicină de Familie. Potrivit președintelui Asociației Medicilor de Familie „Tomis” Constanța, dr. Laura Condur, tema din acest an a conferinței este „Medicina de Familie – piatra de temelie a medicinei moderne – Actualități și Perspective”.
Evenimentul reunește medici de familie și specialiști din întreaga țară. Ca și anii trecuți, și ediția 2016 a conferinței este organizată de Asociația Medicilor de Familie ”Tomis” Constanța în parteneriat cu Universitatea ”Ovidius” Constanța, Facultatea de Medicină și Colegiul Medicilor.
”Manifestarea, care a devenit, deja, tradiție, se bucură și anul acesta de o participare impresionantă, fiind prezenți medici din toată țara și cadre universitare de la mai multe facultăți de Medicină.Ca o noutate, în acest an, remarcăm alături de noi participarea Asociației Române de Educație Pediatrică în Medicina de Familie, cât și a Asociației Române de Educație în Hipertensiune Arterială, Prevenția și Educația în Sănătate fiind 2 obiective importante ale Medicinei de Familie” a precizat președintele AMF Tomis Constanța, dr. Laura Condur.
Deschiderea oficială a Conferinței va avea azi, 1 septembrie, începând cu orele 14.00.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii