Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:31 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Le cer lui Radu Mazăre și lui Răducu Popescu să respecte legea Asociația Elevilor din Constanța a inițiat o petiție online

ro

30 May, 2014 21:26 2370 Marime text
Asociația Elevilor din Constanța a inițiat astăzi o petiție online ce a fost postată pe site-ul www.petitieonline.net, intitulată „Cerem respectarea legii, reducere la RATC pentru elevii și studenții constănțeni”.

Petiția se adreseză Primăriei și Consiliului Local Constanța, Guvernului României, Ministerului Educației Naționale și RATC-ului. Cei care vor să semneze această petiție pot accesa următorul link www.petitieonline.ro.

„Începând cu anul 1995, elevii și studenții au căpătat un drept firesc, și anume dreptul la un transport local în comun subvenționat, dar Primăria și Consiliul Local Constanța nu au pus niciodată în aplicare această prevedere legală. Noua lege a educației confirmă această măsură socială și adaugă dreptul elevilor și studenților orfani la gratuitate pe transportul local în comun, însă Primăria și Consiliul Local Constanța au decis să își bată joc și de această categorie defavorizată”, se menționează în petiție.

În cadrul petiției se precizează că în anul 2013, „Consiliul Județean al Elevilor Constanța împreună Asociația Elevilor din Constanța și Liga Studenților din Universitatea Maritimă Constanța au început demersurile pentru asigurarea acestui drept, însă autoritățile locale nici nu vor sa audă de acest lucru”.

Edilul și-a încălcat promisiunile

Asociația Elevilor din Constanța susține că din iunie 2013, primarul Radu Mazăre a promis rezolvarea problemei în maximum 30 de zile, însă acest lucru nu s-a întâmplat. „În luna septembrie 2013, elevii au ieșit în stradă din acest motiv, dar primarul a refuzat să recunoască acest drept legitim al elevilor. În 13 noiembrie 2013, 200 de elevi și studenți au protestat în municipiul Constanța pentru subfinanțarea educației și refuzul autorității locale de a acorda reducere la transportul local în comun. În ianuarie 2014, liderii elevilor și studenților au atenționat Primăria ca riscă un proces în cazul în care refuză în continuare să respecte legea. În februarie 2014, Radu Mazăre a promis, din nou, că va rezolva problema în maxim 30 de zile, însă acest lucru iar nu s-a întâmplat. În prezent, atât Radu Mazăre, cât și Răducu Popescu, inspector școlar general și consilier local PSD, sunt cercetați de parchet pentru abuz în serviciu, respectiv pentru conflict de interese”, se afirmă în document.

„Prin această petiție solicităm respectarea legii, așa cum a fost adoptată de Parlamentul României, adică acordarea reducerii de 50% pentru toți elevii și studenții înmatriculați în unitățile de învățământ din municipiul Constanța și acordarea de gratuite la transportul local în comun elevilor și studenților orfani”, se arată în finalul petiției al cărei autor este Asociația Elevilor din Constanța.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii