Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:38 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chişinău-Publika.md Suedia va oferi Moldovei un ajutor financiar

ro

29 Jun, 2014 16:38 2232 Marime text
Suedia măreşte volumul de asistenţă socială pentru susţinerea reformelor în Republica Moldova. Anunţul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, Natalia Gherman, care a susţinut o conferinţă de presă alături de omologul său suedez Carl Bildt.

„Suedia este un partener de valoare pentru Republica Moldova. Astfel, Suedia a impliemntat o Strategie de susţinere a reformelor în Moldova, conferind până la 11 milioane de euro. În cadrul negocierilor, colegul suedez a informat că măreşte volumul de asistenţă socială până la 14 milioane de euro, anual, care va fi ofertă în perioada cuprinsă în anii 2014-2020", a declarat Natalia Gherman.

Mijloacele financiare acordate de Guvernul de la Stockholm vor fi destinate susţinerii impliemntărilor reformelor în domeniul energetic, în dezvoltarea pieţei, eliminarea barierelor în comerţ şi consolidarea insituţiilor democratice. La rândul său, oficialul suedez a specificat că ţara sa susţine intens parcursul european al Moldovei şi va acorda tot suportul necesar pentru consolidarea valorilor democratice şi europene în ţara noastră.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii