CJC a primit o adresă de la DNA Bucureşti

03 Dec, 2014 13:21
ZIUA de Constanta
2581
Marime text
În cadrul Şedinţei de Consiliu Judeţean de astăzi, vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte, Cristinel Dragomir, le-a adus la cunoştinţă aleşilor judeţeni o adresă a DNA Bucureşti în care se solicită Consiliului Judeţean Constanţa să se constituie parte civilă în cel de-al treilea dosar al preşedintelui suspendat al CJC Nicuşor Constantinescu.
La propunerea consilierului Constantin Florian, a rămas ca acest lucru să se decidă la şedinţa din 22 decembrie, întrucât alesul a cerut aducerea unui expert care să constate valoare prejudiciului în acest caz.
Propunerea vicepreşedintelui Dragomir a fost ca el să fie cel însărcinat să depună documentele pentru acest lucru. Rămâne ca aleşii să stabilească la următoarea şedinţă daca CJC Constanţa se va constitui parte civilă în dosarul menţionat.
Amintim că în cel de-al treilea dosar deschis pe numele lui Nicuşor Constatinescu, pe data de 14 noiembrie, Andrei Bodean, procuror al DNA Constanţa, a dispus trimiterea în judecată a 19 persoane fizice şi juridice, în legătură cu un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste un milion de lei în dauna statului român. Printre inculpaţi se află preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile concurente de abuz în serviciu în formă continuată (şase infracţiuni), spălarea banilor şi constituirea unui grup infracţional organizat.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti, iar primul termen a fost stabilit pentru 11 decembrie.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii