Cocaină de 1,5 milioane euro, ingerată şi transportată de o mână de români în toată Europa
Cocaină de 1,5 milioane euro, ingerată şi transportată de o mână de români în toată Europa
25 Jun, 2015 21:46
ZIUA de Constanta
1734
Marime text
Un grup infracţional de români s-a ocupat de transportul a cel puţin 14.863 de grame de cocaină, în valoare de 1.486.300 de euro, pe care cărăuşii o ingerau, transporturile fiind efectuate din Olanda către România, Cipru, Franţa, Spania şi Marea Britanie, potrivit DIICOT.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că pe teritoriul României a acţionat un grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc (cocaină) şi trafic internaţional de droguri de risc (produse cannabice sub formă de haşiş) format din Alina Sandu, concubinul acesteia, cunoscut doar sub pseudonimul de "Emma Boema", şi Leonard-Cristian Tudorache, zis "Tâmplaru", grup infracţional care îşi derula o parte din activităţile infracţionale pe raza judeţului Brăila, zonă de unde îşi racola cărăuşii.Transportatorii drogurilor erau recrutaţi în general din zonele rurale, din rândul tinerilor fără venituri şi cu educaţie precară. Aceştia erau conduşi la Amsterdam, unde erau puşi în legătură cu Alina Sandu, rezidentă în Olanda, ce are o relaţie de concubinaj cu un cetăţean de culoare, posibil de origine nigeriană, ce se recomanda cu pseudonimul de "Emma Boema".
El şi concubina lui îi instruiau pe cărăuşi cu privire la ingerarea capsulelor cu cocaină, cantităţi ce variau între 500 şi 1.000 de grame, modul de comunicare cu ei şi destinatarul drogurilor, precum şi traseul de urmat. Aceştia primeau sume mici de bani pentru cheltuieli personale, urmând ca la finalizarea operaţiunii să primească aproximativ 10 - 20 de euro/capsulă de cocaină transportată.
În urma investigaţiilor, au fost identificaţi inculpaţii Vasilică Rătunzeanu, Marian Dobriţa, Marius Andrei, zis "Bibică", din judeţul Brăila, precum şi Bianca Gabriela Bîrsan, din Bucureşti, care în perioada ianuarie 2013 - ianuarie 2015 au efectuat mai multe transporturi de droguri în Europa pe relaţia Olanda - Anglia, Olanda - Cipru, Olanda - Franţa, Olanda - Spania şi Olanda - România.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii