Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:21 17 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cod Galben de ploi în 21 de județe

ro

22 Mar, 2016 17:14 1396 Marime text
 
Astăzi, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod Galben de ploi însemnate cantitativ și ninsori la munte, valabil în 21 de județe, începând de mâine dimineață, de la ora 8.00, până joi dimineață, la ora 11.00.
 
Aşadar, potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, aria precipitațiilor va cuprinde toată țara dinspre sud-vest. Vor fi ploi, iar în noaptea de miercuri spre joi (23/24 martie) și în prima parte a zilei de joi (24 martie) în estul și în sud-estul Transilvaniei, precum și în nordul și vestul Moldovei, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare. În zona montană vor predomina ninsorile, mai abundente în Carpații Meridionali și Orientali, unde se va depune strat nou de zăpadă.
 
În sudul Banatului, zona deluroasă din Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei se vor cumula 25-30 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp. Vremea va deveni rece pentru ultima decadă a lunii martie în majoritatea zonelor.
 
Județele care vor intra mâine sub Cod Galben de ploi sunt Maramureș, Bistrița Năsăud, Suceava, Botoșani, Mureș, Harghita, Neamț, Bacău, Covasna, Brașov, Sibiu, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii