Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:02 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunitatea românilor din Malta, alături de familia lui Dan Udrea „Vom aduna bani pentru cheltuielile de transport funerar în România și de înmormântare“

ro

11 Feb, 2018 08:14 3184 Marime text
 
Comunitatea românior din Malta este alături de familiea lui Dan Udrea, care s-a stins în viață, după ce un copac a căzut peste mașina în care se afla.

„Potrivit datelor obținute de către reprezentanții oficiului consular de la Catania, un cetățean român a decedat și altul a fost rănit. Persoana rănită a fost transportată la o unitate medicală din zonă, starea de sănătate a acesteia fiind stabilă. Reprezentanții oficiului consular au luat legătura, în regim de urgență, cu cetățeanul român spitalizat. Acesta a precizat faptul că starea sa de sănătate este stabilă și că membrii de familie au fost informați cu privire la acest incident. Consulatul României la Catania monitorizează cu prioritate situația, este în contact atât cu autoritățile locale, cât şi cu cetățeanul român și va oferi întreaga asistență consulară necesară, inclusiv pentru îndeplinirea formalităților legate de repatrierea trupului neînsuflețit al persoanei decedate“, a transmis MAE.

 
Pe Facebook, cei care l-au cunscut pe Dan Udrea au transmis zeci de measaje de condoleanțe.
 

„Dan Udrea s-a stins din viață. Un exemplu de om, tată a doi copii, căsătorit cu Irina, un român ce trăia în Malta de 7 ani cu familia și mama lui. Am vorbit câteva minute cu soția lui la telefon pentru a mă asigura personal dacă solicităajutor din partea celor ce vor sa aline cu un mic gest imensa durere prin care trece toată familia. Cu vocea tremurândă și un plans ce nu îl pot descrie, Irina a spus «orice ajutor este bine venit» , iar apoi nu a mai putut vorbi pentru câteva secunde. Este cumplit! La solicitarea ei, vă comunic că până marți, 13 februarie vom aduna bani de la cei ce doresc sa ajute familia Udrea la cheltuielile de transport funerar din Malta în România și de înmormantare. 

Ceea ce îmi dă mie fiori acum este ca aceasta femeie este stabilită în diaspora cu doi copilași și mă gândesc oare cum se va descurca? Sunt sigur ca acelasi gând îl aveti și voi și veți ține cont că viața lor va continua și va fi mult mai grea.Este nevoie de câteva persoane voluntare care să ajute strângerea de bani. Cei pot oferi ajutor să îmi scrie un mesaj scurt «voluntar campanie», deoarece telefonul sună într-una deja. Voi publica datele de contact ale persoanelor ce vor strânge fonduri, precum și locatia lor și va invit să donați după posibilități. 

La cazul baiatului din Bistrita de anul trecut, doar devizul transportului funerar a fost de 4900 de euro, dar a primit familia discount și s-au achitat 3.700 de euro. Fonduri strânse 8700 de euro în 48 de ore și înmanate familiei îndurerate de față cu cei ce s-au oferit voluntari să strângă bani. Voi adăuga din nou și la această campanie, contul meu personal BOV și datele lui, precum și balance-ul de azi și la sfârșitul campaniei lista tutror tranzacțiilor primite în cont și suma totală ce se va strânge pentru cei ce doresc să facă un transfer din cont. Dumnezeu să îl odihnească în pace pe Dan Udrea!“, a transmis  Mihai Leonti pe Facebook.

sursa foto: Facebook



Citește și: 

Precizări MAE, cu privire la decesul unui cetățean român și rănirea altuia în Malta


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii