Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:54 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Condamnările Tribunalului în dosarul lui Calapod

ro

07 Feb, 2013 18:05 1854 Marime text
Potrivit unor surse, Tribunalul Constanţa l-a condamnat în această seară pe fostul primar al oraşului Năvodari, Tudorel Calapod,la pedeapsa de 3,6 ani de închisoare. Tot Tribunalul Constanţa le-a aplicat câte o amendă administrativă în valoare de 1.000 lei fiecare lui Vincentelli Roberto şi Manuela Ştefania Marinescu şi SC Ecological Center SA. 

Oficial

Solutie: SP.72 - În baza art. 334 cod procedură penală: Dispune schimbarea încadrării juridice a unor fapte reţinute în sarcina inculpaţilor Vincentelli Roberto şi Calapod Tudorel, astfel: 1.Pentru inculpatul Vincentelli Roberto, din infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 6 şi 9 din Legea nr 78/2000 cu referire la art. 255 Cod penal, în infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr 78/2000 raportat la art. 255 alin 1 Cod penal. 2.pentru inculpatul Calapod Tudorel, din infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal, în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal. În baza art. 132 din Legea nr 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal : Condamnă pe inculpatul CALAPOD TUDOREL la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, în formă continuată . În baza art. 289 Cod penal condamnă pe inculpatul Calapod Tudorel la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. În baza art. 33 lit a) –art. 34 lit b) Cod penal: Contopeşte pedepsele şi dispune ca inculpatul Calapod Tudorel să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal: Interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) teza a II-a lit b) şi exerciţiul dreptului de a ocupa o funcţie publică, prev de art. 64 lit c), Cod penal . În baza art. 11 pct 2 lit a) Cod procedură penală raportat la art. 10 lit b1) cod procedură penală: Achită pe inculpatul VINCENTELLI ROBERTO sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr 78/2000 raportat la art. 255 alin 1 Cod penal . În baza art. 91 lit c) Cod penal raportat la art. 181 alin 3 Cod penal: Aplică inculpatului Vincentelli Roberto amenda cu caracter administrativ în sumă de 1000 (o mie) lei. Ia act că inculpatul Vincentelli Roberto a fost reţinut 24 de ore în ziua de 11/12 septembrie 2011. În baza art. 11 pct 2 lit a) Cod procedură penală raportat la art. 10 lit b1) cod procedură penală: Achită pe inculpata MARINESCU MANUELA ŞTEFANIA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal. În baza art. 91 lit c) Cod penal raportat la art. 181 alin 3 Cod penal: Aplică inculpatei Marinescu Manuela Ştefania amenda cu caracter administrativ în sumă de 1000 (o mie) lei. În baza art. 11 pct 2 lit a) Cod procedură penală raportat la art. 10 lit b1) cod procedură penală: Achită pe inculpata persoană juridică S.C. ECOLOGICAL CENTER S.A. Năvodari, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal. În baza art. 91 lit c) Cod penal raportat la art. 181 alin 3 Cod penal: Aplică inculpatei S.C. Ecological Center SA Năvodari amenda cu caracter administrativ în sumă de 1000 (o mie) lei. În baza art. 348 Cod procedură penală: Desfiinţează certificatul de urbanism nr 718 din 20 12 2007 , înregistrat la Primăria Năvodari sub nr 25623/20 12 2007, eliberat către SC Ecological Center SA Năvodari, referitor la construirea obiectivului ,,Centru de Gospodărire Deşeuri Industriale”. În baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală raportat la art. 998-999 şi 1003 Cod civil 1864: Respinge, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea civilă Oraşul Năvodari împotriva inculpaţilor Vincentelli Roberto, Marinescu Manuela Ştefania şi SC Ecological Center SA Năvodari. Ia act că partea civilă Oraşul Năvodari nu a formulat acţiune civilă în contradictoriu cu inculpatul Calapod Tudorel- În baza art. 191 alin 1 şi art. 192 pct 1 lit d) Cod procedură penală: Obligă pe inculpaţii Calapod Tudorel, Vincentelli Roberto, Marinescu Manuela Ştefania şi SC Ecological Center SA să plătească statului câte 2200 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare . Cu apel în 10 zile de la pronunţare . Pronunţată în şedinţă publică azi 07 02 2013 .

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii