Consiliul Local Mangalia se reuneşte mâine într-o şedinţă ordinară
Consiliul Local Mangalia se reuneşte mâine într-o şedinţă ordinară
17 Dec, 2013 16:02
ZIUA de Constanta
1133
Marime text
Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a convocat consilierii locali la o şedinţă ordinară, miercuri, 18 decembrie, ora 17.30. Pe ordinea de zi, sunt înscrise mai multe proiecte de hotărâre cu caracter administrativ şi social. Unul dintre proiectele supuse adoptării vizează completarea hotărârii privind acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru persoanele cu dizabilităţi, pensionarilor cu vârsta de 60 de ani care nu realizează venituri, precum şi pensionarilor cu venituri mici. Alt proiect se referă la revocarea unei HCL privind aprobarea Regulamentului de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase pe raza Mangaliei. În aceeaşi şedinţă se va dezbate proiectul care vizează interzicerea parcării şi/sau staţionării unor categorii de vehicule pe domeniul public sau privat al municipiului Mangalia, precum şi cel care se referă la aprobarea unui Regulament pentru coordonarea asociaţiilor de proprietari din Mangalia. De asemenea, pe ordinea de zi, este înscris proiectul de hotărâre care vizează aprobarea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2014. Un alt proiect supus aprobării se referă la modificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Mangalia.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii