Constanța. Caniculă. Câte grade vor fi azi. Câte sunt acum. Ce spun meteorologii
Constanța. Caniculă. Câte grade vor fi azi. Câte sunt acum. Ce spun meteorologii
22 Jun, 2016 06:17
ZIUA de Constanta
3628
Marime text
Astăzi, potrivit vremea.ido, vremea va fi frumoasă, în mare parte cerul va fi senin, va fi caniculă, iar temperatura maximă la Constanța va ajunge la maxim 30°C. Vântul va bate dinspre NE cu viteze cuprinse între 15 şi 25 km/h, iar șansele de precipitații sunt zero.
Meteoplus spune că vremea se va menţine călduroasă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a ţării.
După-amiază va fi caniculă în Oltenia, Muntenia, zona continentalã a Dobrogei, cea mai mare parte a Moldovei şi local în Transilvania. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 37 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în special după-amiaza şi la începutul nopţii, în zonele de deal şi de munte şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Punctiform se vor aduna cantităţi importante de apă şi va cădea grindină.
La această oră, stațiile meteo din județul Constanța arată că sunt 20,2 grade la Hârșova și Medgidia, 21,4 la Adamclisi și Cernavodă, 23,8 la Mangalia și 24,4 la Constanța.
Reamintim că ieri la ora 16.00, erau la Adamclisi 35.0ºC, la Cernavodă 35.6ºC, la Constanța 28.4ºC, la Hârșova 35.1ºC, iar la Medgidia 34.2ºC.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii