Constanța. Alertă meteo. Foarte cald. Caniculă. Vezi care va fi temperatura maximă
Constanța. Alertă meteo. Foarte cald. Caniculă. Vezi care va fi temperatura maximă
16 Jul, 2016 07:03
ZIUA de Constanta
2142
Marime text

Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi local 25...30 l/mp şi izolat 50 l/mp, iar în nordul Olteniei, jumătatea de vest a Transilvaniei şi în nordul Crişanei se vor cumula peste 60...70 l/mp. În restul ţării, cerul va fi variabil, iar fenomenele specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe spaţii restrânse, mai ales spre seară şi la începutul nopţii.
Dar, în regiunile sud-estice, în mare parte din zi, disconfortul termic va fi ridicat, în condiţiile în care indicele temperatură-umezeală se va situa peste pragul critic de 80, iar canicula va persista în sudul şi estul Munteniei, în partea continentală a Dobrogei şi în sudul Moldovei, unde maximele termice vor atinge izolat 37 de grade, plecând de la 20 de grade în Banat şi Crișana.
Vântul va prezenta intensifcări temporare în cea mai mare parte a ţării, iar în timpul ploilor acestea vor fi puternice şi trecător va lua chiar aspect de vijelie. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade.
Temperatura maximă va fi la Constanța de 31 de grade Celsius.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii