Controale pe litoral pentru depistarea muncii la negru

01 Jul, 2016 11:32
ZIUA de Constanta
1666
Marime text
Campanie pe litoral pentru depistarea muncii la negru din timpul sezonului. Acțiunea începe astăzi și se va încheia pe data de 1 septembrie. Reprezentanții Inspecției Muncii au declarat că pe parcursul verii se va desfășura Campania Națională privind identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată și verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă în unități care desfășoară activitate pe litoralul românesc al Mării Negre.
„Activitatea de control va fi concentrată pe respectarea prevederilor legale cu privire la relațiile de muncă, securitatea și sănătatea în muncă. Inspecția Muncii precizează că o atenție deosebită va fi acordată legalității contractelor de muncă și respectării timpului de muncă și al celui de odihnă“, au declarat reprezentanții instituției.
Astfel, inspectorii de muncă, împreună cu cei antifraudă, din cadrul ANAF, vor efectua controale comune prin operațiunea Cronos, gândită special pentru prevenirea și combaterea muncii la negru și a celei subdeclarate.
„Campania pe care o lansăm prin Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța și planul comun pe care îl avem cu Direcția Generală Antifraudă Fiscală, prin operațiunea deja anunțată, Cronos, vor contribui la diminuarea efectelor nocive pe care munca la negru și, mai nou, la gri le provoacă societății și membrilor ei. Suntem preocupați de stabilirea unui nivel real de salarizare și respectarea legii. Mirajul muncii de sezon pe litoral face an de an victime printre cei care speră să obțină venituri nebănuite. Ne propunem protejarea acestora și asigurarea de locuri de muncă sigure și sănătoase. Inspectoratul teritorial de muncă Constanța va monitoriza activitățile specifice sezonului estival, inspectorii de muncă fiind pe teren zi și noapte“, a e xplicat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii