Corina Creţu, comisar european
Corina Creţu, comisar european
01 Sep, 2014 18:05
ZIUA de Constanta
3712
Marime text



Europarlamentarul PSD Corina Creţu a fost confirmată de preşedintele desemnat al Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, drept propunerea României pentru funcţia de comisar european, scrie Gândul, citând surse de la Bruxelles potrivit cărora Creţu ar urma să primească portofoliul Politicii Regionale.
Dacian Cioloş, comisarul român care a gestionat portofoliul european cu cel mai mare buget, respectiv Agricultura, a ieşit din cărţi pentru viitorul executiv european, precizează sursa citată. Corina Creţu, al doilea nume din scrisoarea transmisă la Bruxelles de premierul Victor Ponta, ar fi fost confirmată de noul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au declarat pentru Gândul surse de la Bruxelles.
Potrivit acestor surse, Creţu, actualmente europarlamentar PSD şi vicepreşedinte al grupului Socialiştilor din Parlamentul European, ar urma să primească portofoliul Politicii Regionale. Astfel, ea va gestiona politica de coeziune şi fondurile europene, transmite Mediafax.
Sursa foto: machiavelli.ro
Sursa foto: machiavelli.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii