Credeaţi că aţi scăpat de FMI? Nicio şansă!

29 Sep, 2015 14:06
ZIUA de Constanta
1605
Marime text
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunţat astăzi că românii nu vor scăpa aşa uşor de datorii. De ce? Pentru că România va solicita în mod oficial încheierea unui nou acord cu Fondul Monetar Internațional (FMI) în cursul acestui an, iar negocierile se vor concentra mai degrabă pe implementarea reformelor structurale decât pe deficitul bugetar!
Economia românească a fost susținută de mai multe acorduri convenite cu FMI și Comisia Europeană după 2009, ultimul expirând în luna septembrie a acestui an.
Ministrul Finanțelor a mai spus că, în prezent, deficitul bugetar preconizat pentru 2016 este de 2,1% din PIB, dacă nu sunt luate în calcul majorările de salarii planificate în sectorul public: „Chiar dacă sunt incluse și aceste majorări, deficitul bugetar va fi mai mic de 3%”.
Începând din 2009 și până în prezent, România a încheiat trei acorduri consecutive de împrumut cu Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană, care au servit ca o ancoră pentru politicile guvernamentale în domeniul bugetului, privatizării companiilor de stat și economiei. Ultimul acord cu FMI, încheiat în septembrie 2013 pentru 24 de luni, a avut o valoare de două miliarde de euro însă autoritățile de la București nu au accesat fonduri. Scopul acordului de tip preventiv a fost acela de a proteja economia românească de eventuale șocuri pe piețele financiare. Acesta a fost cel de-al 10-lea încheiat de România cu Fondul Monetar Internațional din ultimii 23 de ani și al treilea acord solicitat FMI, de la declanșarea crizei economice, în 2009.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii