Crin Antonescu, prezent la evenimentul „România pentru tineri” de la Constanţa Invitaţi - Victor Ponta şi Daniel Constantin
Crin Antonescu, prezent la evenimentul „România pentru tineri” de la Constanţa: Invitaţi - Victor Ponta
14 Aug, 2013 18:39
ZIUA de Constanta
1129
Marime text
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, va fi prezent pe 31 august la evenimentul "România pentru tineri", organizat de Tineretul Naţional Liberal (TNL) în Sala Sporturilor din Constanţa.
"În mod tradiţional, în ultima săptămână a lunii august, Tineretul Naţional Liberal organizează, la Constanţa, evenimente dedicate tinerilor liberali, dar şi celor neimplicaţi politic, dezvoltând, astfel, o punte de comunicare între clasa politică şi tinerii din România. În acest context, sâmbătă, 31 august, ora 16,00, 2.500 de tineri din toate judeţele ţării vor participa la evenimentul 'România pentru tineri', organizat de 'Echipa lui Crin', la Sala Sporturilor din Constanţa", informează un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, preşedintele PNL, Crin Antonescu, va fi prezent la eveniment, la care au fost invitaţi să participe preşedintele PSD, Victor Ponta, şi preşedintele PC, Daniel Constantin, precum şi alţi reprezentanţi din forurile de conducere ale partidelor care compun Uniunea Social Liberală.
La sfârşitul lunii august, PNL urmează să se reunească în forurile sale de conducere. Potrivit preşedintelui PNL, Crin Antonescu, discuţiile vor viza subiectele economice, precum acordul cu FMI, dar şi activitatea guvernamentală şi parlamentară.
Sursa: Agerpres

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii