Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:54 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cristina Bujin, de la Farul, o nouă performanţă

ro

31 Jan, 2015 21:08 1816 Marime text
Triplusaltista Cristina Bujin s-a remarcat azi cu o nouă performanţă în prima zi a celei de-a doua etape a Campionatului Național indoor pentru seniori, tineret și juniori mari, în sala din complexul bucureștean "Lia Manoliu". Constănțeanca de la Farul a obţinut un rezultat de 14,28 m. De asemenea, tot azi s-a remarcat şi sprinterul Cătălin Câmpeanu, cu un nou record personal, 6"63/100, în proba de 60 m.
 
Pe lângă reușita foarte bună ca rezultat, pentru doar al doilea concurs al sezonului, Cristina Bujin a dovedit și un progres la nivel bun în rezultate, după ce sâmbăta trecută, în sala din Bacău, la competiția de debut, reușise să câștige tot cu o săritură de peste 14,00 m, cu 14,17 m, informează Agerpres.ro.
 
Astfel, Cristina Bujin deține performanțele 3 și 4 în ierarhia sezonului 2015, după Ekaterina Koneva (Rusia) — 14,68 m și Kristin Gierish (Germania) — 14,30 m, mai notează Agerpres.
 
Tot la înrecerea de azi, Adrian Dăianu de la Farul Constanța a obţinut un rezultat bun - 16,10 m, iar la 400 m, Cristian Radu, tot de la Farul Constanța — 49"09/100.
 
Mâine,  a doua reuniune a acestei etape începe la ora 14,00, cu finale la prăjină masculin, 60 m garduri masculin și feminin, lungime masculin și feminin, 800 m masculin și feminin, 3.000 m feminin și masculin, înălțime feminin.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii