Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:15 17 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum se circulă pe drumurile naţionale. Anunţul Inspectoratului General al Poliţiei Române

ro

27 Nov, 2016 08:18 1515 Marime text
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în această dimineaţă, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza vreunui eveniment rutier.

De dimineață, Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări nowcasting cu cod galben referitoare ceaţă şi la condiţii de formare a  poleiului, pentru județele Neamţ, Vrancea, Bacău, Alba, Harghita şi Cluj. Pe autostrăzile A2 Cernavodă - Constanţa şi pe A4 există zone în care vizibilitatea este în jur de 100 de metri. Pe autostrada A1 Sebeş - Orăştie aerul este ceţos, vizibilitatea fiind peste 150 de metri.

Se recomandă conducătorilor să adapteze viteza în funcţie de vizibilitate, să nu se angajeze în depăşiri riscante, să mărească distanţa în mers între autovehicule şi să folosească luminile de întâlnire (împreună cu cele de ceaţă, dacă vizibilitatea scade semnificativ). De asemenea, în condiţiile unui carosabil alunecos, pe lângă reducerea vitezei, nu trebuie bruscate comenzile.

În judeţul Prahova, pe DN1, în zona localităţii Cornu, la km 98+300 de metri, din cauza surpării acostamentului pe o lungime de aproximativ 25 – 30 de metri, traficul rutier a fost restricţionat pe prima bandă a pe sensului de mers Braşov – Ploieşti. Precizăm ca a fost instituită şi restricţie de viteză de 70 – 80 km/h. Circulaţia nu este afectată, în zonă drumul fiind alcătuit din câte două benzi pe sens.

În judeţul Olt este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN64 Găneasa – Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 34+000 și 40+915 metri, din cauza unor degradări apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara (comuna Găneasa). Traficul greu se desfăşoară deviat, pe următoarea rută ocolitoare: DN65 Găneasa –Salcia, DJ677 Salcia –Pleșoiu (DN64) .

În județul Galați, pe DN25 Galați – Tecuci este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone între localitățile Șendreni și Hanu Conachi, fiind impusă şi restricţie de viteză de 50 km/h. Tronsonul de drum a fost afectat de inundaţii şi închis în perioada 12-16 octombrie 2016 (între kilometrii 31+200 – 68+197).

În județul Buzău, pe DN10 Buzău – Brașov, din cauza lucrărilor care se execută la viaductul Stânca Teherău, în zona Siriu (kilometrii 85+534-86+948), circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone rămâne restricţionată. Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1Săcele – Braşov.

În judeţul Vâlcea, pe DN7 Râmnicu-Vâlcea - Sibiu, până în data de 1 decembrie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră se desfăşoară restricționat, pe o bandă, alternativ (pe toată lungimea viaductului). Şi în acest loc se formează adesea coloane de autovehicule.


Pe DN13C, pe sectorul Vânători (judeţul Mureş) - Cristuru Secuiesc (judeţul Harghita), este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza unui podeţ avariat de o viitură.

Tot din cauza unui pod avariat de o viitură, în judeţul Suceava, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) este restricţionat pe DN17A, pe tronsonul Vatra Moldoviţei - Ciumârna (între kilometrii 23 şi 27).

Restricţii pentru traficul greu există şi în judeţul Vrancea, pe drumurile naţionale secundare DN2M(Andreiaşu de Jos - 7,5 tone) şi DN2N (Chiojnedeni - Vintileasca - 12 tone, respectiv 3,5 tone la Jitia), din cauza alunecărilor de teren.

În judeţul Constanţa, în perioada 12 septembrie 2016 - 30 noiembrie 2016, circulaţia rutieră pe podul de la Agigea (pe DN39, km 8+988) este închisă total, pentru toate categoriile de vehicule,în vederea execuției și finalizării lucrărilor de reabilitare a acestuia.


Rutele ocolitoare recomandate sunt:
  • - către Mangalia: nod rutier A4 (intersecţie cu DN39, Agigea) - A4 (intrare port Constanţa-Sud) - podul nou peste Canalul Dunăre-Marea Neagră - bretea de acces la DN39A - DN39A - intersecţie cu DN39 - DN39 Eforie-Nord - Mangalia;
  • - către Negru Vodă: nod rutier A4 (intersecţie cu DN39, Agigea) - A4 (intrare port Constanţa-Sud) - podul nou peste Canalul Dunăre-Marea Neagră - bretea de acces la DN39A - DN39A - intersecţie cu DN39 - DN39 Eforie-Nord - Agigea - DN38 Agigea - Negru Vodă (detalii pe pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România).

Începând cu data de 1 noiembrie 2016, au fost închise câteva tronsoane ale unor drumuri naţionale (care se încadrează la nivelul IV de viabilitate sau conform regulamentelor de funcţionare) pentru perioada de iarnă. Acestea sunt:
  • -DN7C-Transfăgărăşan, pe tronsonul Piscu Negru (km 104, judeţul Argeş) – Bâlea-Cascadă (km 130+800, judeţul Sibiu) – până în data de 30 iunie 2017, cu posibilitate de modificare, în funcţie de starea zăpezii şi condiţiile meteo;
  • -DN67C-Transalpina, pe tronsonul Rânca (km 34+800, judeţul Gorj) – Şugag (km 79+200, judeţul Alba) – până în data de 31 martie 2017, cu posibilitate de prelungire, în funcţie de starea zăpezii şi condiţiile meteo;
  • -DN17D, în Munţii Rodnei (Pasul Rotunda), pe tronsonul nemodernizat, între Valea Mare, Şanţ (km 86+100, judeţul Bistriţa-Năsăud) şi Cârlibaba (km103+632, judeţul Suceava), până în data de 31 martie 2017;
  • -DN1R, în Munţii Apuseni (Pasul Ursoaia), între Poiana Horea (km 58+550, judeţul Cluj) şi Mătişeşti (km 62, judeţul Alba), până în data de 31 martie 2017.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii