Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:56 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dănuţ Căpăţînă trage un semnal de alarmă asupra infecţiilor dobândite pe perioada spitalizării

ro

06 May, 2014 15:44 2489 Marime text

Infecţia dobândită de un pacient în cursul spitalizării este una de tip nozocomială. Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, Dănuţ Căpăţînă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a tras un semnal de alarmă asupra acesui tip de infecţii.
Deşi în raportări România se situează foarte bine, comparativ cu celelalte ţări din Uniunea Europeană, în ceea ce priveşte procentul de infecţii nozocomiale, Dănuţ Căpăţînă susţine că modalitatea de control diferă radical. Astfel, verificările se fac la perioade diferite de timp şi se urmăresc alte tipuri de germeni, criteriile de evaluare nemaifiind modificate de ani buni. Potrivit managerului spitalului, tocmai acesta este motivul discrepanţei dintre procentele raportate de România şi alte ţări din UE.

„Împreună cu Comitelul Director gândim o serie de măsuri de preîntâmpinare. Trebuie controlate toate regulile primare de igină” a delcarat Dănuţ Căpăţînă. Acesta a adăugat că pentru a-şi atinge scopul, în perioada următoare vor fi amplasate dozatoare cu substanţe dezinfectante atât pentru personalul medical, cât şi pentru pacienţi. Primele secţii care vor beneficia de aceste dozatoare vor fi cele cu risc crescut, neonatologie şi pediatrie. Treptat, în funcţie de cât permite bugetul, se va continua montarea acestor dozatoare, astfel încât atunci când se va finaliza reabilitarea spitalului acestea vor exista în toate secţiile.
„Spălatul pe mâini este simplu, nedureros şi aduce beneficii spitalului” a fost mesajul transmis de Dănuţ Căpăţînă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii