David Cameron anunţă îngheţarea salariilor miniştrilor
David Cameron anunţă îngheţarea salariilor miniştrilor
24 May, 2015 16:19
ZIUA de Constanta
1320
Marime text
„Suntem implicaţi cu toţii în această situaţie”, a explicat premierul într-un articol publicat în Sunday Times, referindu-se la achitarea datoriei ţării.
Măsurile anunţate ar urma să aducă economii de 800.000 de lire sterline (aproximativ 1,13 milioane de euro) pe an, respectiv 4 milioane de lire sterline (5,6 miloane de euro) până în 2020, relatează Digi24.ro.
Această decizie înseamnă că salariile miniştrilor nu vor fi mărite până la sfârşitul actualei legislaturi. În prezent, miniştrii primesc un salariu anual de 134.565 de lire sterline (189.274 de euro), care include venitul în calitate de parlamentar. Premierul are un salariu anual total de 142.500 de lire sterline (200.435 de euro).
Cameron a precizat că decizia sa de a îngheţa salariile miniştrilor face parte din politica sa privind "O singură naţiune", menită să combată deficitul şi să facă din Marea Britanie o ţară în care "toţi oamenii care muncesc din greu se pot descurca".
„Vom continua să luăm deciziile dificile necesare pentru a reduce cheltuielile şi a ne întări economia”, a afirmat premierul, reconfirmat în funcţie după alegerile legislative din 7 mai.
Între timp, cei 650 de parlamentari britanici - care au în prezent salarii de 67.060 de lire sterline (94.324 de euro) anual - urmează să primească o mărire de 9% anul acesta, după ce organizaţia independentă IPSA (Independent Parliamentary Standards Authority) a afirmat că salariile ar trebui să crească la 74.000 de lire sterline (104.085 de euro) după alegeri.
Sursa: Digi24.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii