De ziua lor, veteranii din Mangalia au primit diplome de onoare

29 Apr, 2013 16:57
ZIUA de Constanta
1021
Marime text
Reprezentanţi ai autorităţilor locale din Mangalia, militari dar si veterani de război au luat parte, vineri, 29 aprilie, la ceremonia dedicată Zilei Veteranilor de Război, care s-a desfăşurat în Piaţa Revoluţiei din localitate, începând cu ora 12.00. La eveniment au mai fost prezenţi reprezentanţi ai instituţiilor publice din oraş, alte oficialităţi de la nivel local. Manifestările au debutat cu ceremonialul militar, în cadrul căruia a avut loc întâmpinarea de către Garda de Onoare a comandantului Garnizoanei Mangalia, comandor Vasile Chirilă.
Au urmat oficierea slujbei religioase şi rostirea de alocuţiuni, prin care s-au evocat meritele veteranilor de război pe câmpurile de luptă pentru apărarea independenţei, suveranităţii, şi integrităţii teritoriale ale României. "Aflată în mileniul al III-lea, omenirea păstrează încă vii în memorie grozăviile războaielor secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, soldate cu moartea a zeci de milioane de oameni şi uriaşe pagube materiale. Se cuvine, astăzi, la zi de sărbătoare, să aducem un gând deosebit de preţuire celor care au luptat pentru ţară, fie simplu soldat, fie comandant pe orice treaptă s-ar fi aflat", a precizat comanorul Vasile Chirilă. Manifestările au continuat cu ceremonialul depunerii de coroane la Monumentul Eroilor din piaţă. Pe lângă delegaţiile prezente care au depus coroane, în semn de recunoştinţă pentru eroii neamului, s-a aflat şi o delegaţie a Primăriei Mangalia, condusă de consilierul primarului Romulus Dumitrana.
Manifestările au continuat cu defilarea Gărzii de Onoare şi susţinerea unui moment muzical de către copii Cercului Militar Mangalia. Un alt moment important din cadrul ceremoniei a fost cel reprezentat de înmânarea diplomelor de onoare, veteranilor de război din localitate. Această zi marchează totodată şi Înaltul Decret al Regelui Carol I din 29 aprilie 1902, prin care a fost instituit titlul de veteran de razboi, la a 25-a aniversare a mobilizării pentru cucerirea Independenţei de Stat a României. Ziua veteranilor de razboi, este sarbatorită, din nou, pe 29 aprilie în fiecare an, urmare a legii 303 din noiembrie 2007. În aceeaşi zi, în cartierul M.I.Dobrogeanu din Mangalia, a avut loc un exerciţiu demonstrativ susţinut de structurile specializate de intervenţie rapidă din cadrul IJJ Constanţa şi jandarmi ai Detaşamentului nr. 6 din Mangalia. Exerciţiul militarilor face parte din prevenirea faptelor antisociale şi a cuprins demonstraţii de neutralizare, anihiliare şi prindere a potenţialilor infractori.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii